Google Search

joi, octombrie 28, 2010

Lacrimi si foc


M-am saturat de tot,
De lacrimi si de foc,
De timpul care-a stat in loc
Si de toti cei care spun ca nu mai pot.

Nu vreau sa ma inec
Intr-un ocean de lacrimi tardive
De tristeti cinice si flacari pasive.

Nu vrea sa mai vad fete distruse
De patimi ascunse
In suflet cu o mie de lacate inchise
Si o mie de chei,o mie de vise distruse.

Se simte-n aer tristetea focului,
Ca un mesaj ascuns in fum
Ce nu ma lasa viata sa mi-o spun.

Lacrimi cad siroaie,
Diamante fierbinti ,incete si greoaie,
Sub povara carora grumazul se indoaie
Si tristetea trece la fel ca o ploaie,
Fierbinte si rece,vioaie si greoaie,
Ating pamantul ca o valvataie,
Nascuta dintr-un simplu foc de paie.

Vad focul inghitit de pamant,
Cenusa purata spre nicaieri de vant,
Am tacut o viata,acum incep sa cant
Nimic nu mai e sacru,nimic nu mai e sfant

N-au mai ramas decat ganduri firave,
Siraguri de perle purtate de vant
Spre tenebrele abisale si grave

Vreau sa vad in zarea sura
Siraguri de lacrimi obscure
Nascute din intentii pure
Trecute prin foc si matraguna,

Himere despre care toata lumea sa spuna
Ca au devenit a Infernului cununa
De laur,de glorie,faurite
Din desertaciuni si huma
Printr-o magie oculta nascocite

miercuri, octombrie 27, 2010

Abis



Odata si-odata,ajungem si-n abis
Ni se pare ca totul e un vis
Un joc sumbru,ce n-a pretins
Sa faca lucruri bune,cum ar fi promis.

Abisul e negru,e sumbru si mare
Profund si dens,adancit in uitare,
In somnul constiintei visatoare
Ce misterul si-l imprastie in zare.

In abisul cel tacut,viata nu are culoare
Si se duce-ncet,incet,ca esti mic sau ca esti mare.
Insa negura uitariimce-i atotstapanitoare,
E gonita de lumina,demascand o disperare
Mult mai neagra si mai surda,
Decat agonia care sufletu-ti simti ca-l inunda.

Vezi cum sufletele toate,in abis pasesc incet,
Vaduvite de speranta,de iubire si respect,
Ramanand doar forme goale si lipsite de apect,
Vechi istorii devenite sclavi abisului abject.

Timpul



Timpul e ca o sageata,
Nu stim unde se indreapta
Si nici unde va ajunge.
Stim doar ca trimite inimi
La scaldat in foc si sange

Nu mai plange,toate trec,
Chiar si ranile ce dor
Facute de niste destine imperfecte,
Cu ajutorul timpului vei simti cum mor

Timpule,urias vioi,
Ce te joci mereu cu noi
Ca un copil cu papusile sale moi?

Nu te vedem,dar simtim grea in ceafa,
Palma ta,copil nerabdator ce nu ne-asteapta,
Si care vrea mereu inima desteapta
Sa o duca unde vrea si s- preschimbe-n marfa.

Timpule,vraci batran
Daca durerea mea ti-o spun,
Imi vei gasi oare leac?
Sau vei trece pe langa ea insensibil,
Ca un soldat gata de atac
Ce si-a pus scutul invincibil?

joi, octombrie 21, 2010

Cand


Cand viata moare-ncet,incet,
Iar tu-ti simti inima din piept
Ca bate in ritmul timpului abject
Ce curge fara regret sau urma de simtire
Lasand in urma-i doar o palid-amintire
Cum poti sa le consideri lucruri firesti?

Cand vezi ca esti mai vulnerabil
Pe masura ce cresti si devii responsabi
Uitand de lumea minunatelor povesti
Porti deschise spre taramuri ceresti
Mai poti tu oare,suflete,sa te opresti?

Cand visele-ti apar aievea
Si mor fara-ncetare,
Cum poti gandi,sarmane om,
Ca si un rege moare?

Cand iti vezi lumea daramata
De-o societate condamnata
La chinul etern al cautarii
Si la himera fericirii
A carei unica placere
E sa asiste insensibili
La a celorlalti decadere
Din teama de-a nu fi penibili?

Cand vezi ca totu-n jur
Respira ura si-arnca venin
Cum poti sa ramai pur
Atunci cand toti plecam asa cum venim,
Adica singuri,cu nimeni langa noi,
Doar ganduri si patimi ce ne-au lasat
Sa ne credem vioi,
Lipsindu-ne de fapt de vlaga din noi,
Destul de putina ramasa dupa soare si ploi

vineri, octombrie 15, 2010

De ce ?


De ce sa-nlatur intunericul
Ce imi inunda sufletul
Ca sa fac loc luminii orbitoare
Mereu cand vad ca adevarul doare?

De ce sa uit tot ce-am ascuns
In sufletul meu,ca intr-un loc
De nepatruns,prea adanc sa poata fi ajuns
Doar de cei ce trec zidurile de apa si foc.

De ce sa fiu altcineva
Cand pot trai si pot visa,
Cand sunt tot ce-as putea fi,
Renascand ca Phoenix,zi dupa zi?

De ce sa-mi plang trecutul,
Cu tot ce-a fost mai greu
Atunci cand vad ca am ramas
Acelasi eu,
Cu zambetul pe buze si privirea
Goala mereu?

De ce sa fiu o copie palida
A ceea ce am fost?
Sa urc in trenul sumbru,
Fara visele ce-s usi deschise,
N-ar avea niciun rost?

Trenul viselor


Nu vreau sa urc in trenul gri
Cuprins de agonia sumbra,
Locul obscur in care visele mor
Iar oamenii isi pierd sufletele;

Devenind elogiul disperarii mute,
Ce nu-ti cere amanunte,
Cand te rupe de bucuriile marunte,
De visele ce te-au facut
Sa te simti cu-adevarat implinit.
In timp ce trenul gonea,
Ca un balaur trist,la infinit.

Oamenii nu mai simt nimic,
Orbitii fiind de iluziile gratuite,
De geamul trenului morbid
Ca prin magie faurite.

Nu e soare,si nici luna,
Nu mai sunt nici cer,nici stele,
Acum e doar furtuna
Ce face din nori grei
Cerului cununa.

luni, octombrie 11, 2010

Vreau...


Vreau sa fug departe,
Sa ma pierd in noapte,
Sa dispar incet,incet,
Fara nici macar o urma de regret.

Vreau sa ma pierd,
Sa dau uitarii tot ce-a fost,
Tot ce am fost,
Fiindca azi trecutul
Nu mai are rost.

Vreau sa las in urma tot,
Ca si cum nu ar fi fost,
Sa uit cine eram
Si sa ma regasesc.

Vreau ranile sa imi inchid
Sa uit,sa nu mai stiu nimic,
Nimic sa nu ma mai raneasca,
Oricat de-adanc incearca sa tinteasca.

Vreau sa fiu eu,
Dar sa nu doara,
Fiecare om sa fie
Ca un strain dintr-o gara,
Ca o iluzie,o stafie,
Departe insa aproape mereu,
Aproape aici,departe in sufletul meu.

Vreau sa strig incat toti sa auda
Ultimul sunet scos de o disperare muta
Sa ramana pironiti in loc,
Iar strigatul sa parjoleasca tot,
Pana vor vedea ca nu e un joc.