Cenusa

E pustiu in jur,
Iar cand ajungi in locul sur
Intelegi ca totul e pictat cu fum,
Manifestul urii contra lui acum

In marea de censa moare tot
Sperante si vise,idei si temeri luate la un loc
Arse ca vrajitoarele in foc,
Dar cand realizezi ca nu e un joc...

Cenusa uitarii cu miros de cafea
Incepe sa otraveasca si lumea mea,
Luand,dibaci,forma fulgilor de nea
Ajunge sa ucida si ultima farama din ea.

E un loc funebru,de lemn rosu,cer sangeriu,
In care cenusa iti arata ca e prea tarziu;
Ca nu mai exista sansa sa devin ce vroiam sa fiu
Volatilizand ultima urma a razbunarii
Stiu...
Ca singurul meu refugiu e oaza visarii,
Urlet sublim ce acopera morbiditatea disperarii.

Cenusa e demonul si ingerul,
E lacrima neantului ce ucide sufletul...
Marturia ce uneste trecutul cu viitorul,
Facand,cinic si imoral,sa moara prezentul.

Il face sa moara sau sa nu il vezi
Devenind oglinda faptului ca nu e ce crezi,
Ca nu poti face altfel de cat sa visezi
Si mai ai o sansa enorma sa contezi.

In lumea cladita din cenusa,
Disperarea devine o cruda manusa
Din neguri venita sa ucida
Ultimul inger,ultima silfida,
Diavolul abisului cu o vointa cruda
Apare in lumea ce in otravuri perfide abunda...
O lume de basm,legata cu funda,
Facuta cadou de un orb,pentru o surda.