Google Search

sâmbătă, septembrie 04, 2010

Clepsidra




Odata,intr-un satuc din Provence,traia o fetita pe nume Caroline.Era micuta,cu ochi albastri expresivi in care se oglindeau cerul si oceanele,parul de aur ce ii atarna buclat pe umerii albi ca marmura.Nu voia mult,doar sa stie.
Asta era dorinta ei cea mai arzatoare,sa stie. Nu conta ce,ea era stapanita de o neostoita sete de cunoastere. Voia sa patrunda cu mintea ei intregul univers si poate chiar mai mult.
Alergand prin casuta bunicilor,ajunse in camera in care se odihnea un pian mare,elegant,de un negru ireal...perfect.Caroline il privi ca pe un prieten drag,care o incanta mereu in zilele toride de vara,cand buni incepea sa cante. Ii promisese ca ii va destainui si ei secretul,doar sa mai creasca. Langa el,o biblioteca imensa,ticsita de carti. Pe al treilea raft,era o clepsidra.
Caroline o privi cu ochi scanteietori,doritori sa stie ce face,ce o sa se intample daca umbla cu ea. O lua timid si vazand ca nu se intampla nimic,incepu sa o agite.
Dintr-o data Caroline se pomeni intr-o lume ciudata,plina de oameni reci,imbracati ciudat. Era in viitor,care nu semana cu proiectiile ei fanteziste,in locul oamenilor sensibili,voiosi si joviali erau niste creaturi posomorate si reci. Se uita in jur,crezand ca va vedea vreun cunoscut,insa nu se intampla,iar fetita incepu sa planga incetisor,in timp ce gonea pe straduta pustie.
Langa un pod,la fel de suparata ca si ea,statea o fetita bruna,cu ochii mari,migdalati si plansi.
-Ce s-a intamplat?Esti bine? o intreba Caroline,care chiar daca era disperata si complet depasita de situatia in care era,nu rezista ideii de a se interesa de soarta micutei ce statea in fata ei,privind-o trista.
-Sunt bine,tu de unde ai iesit,de la carnaval? ii raspunse aceasta pe un ton rautacios.
Atunci fetita cu ochi de cerneala incepu sa ii spuna despre lanurile de lavanda cu miros imbatator de-acasa,de briza marii si de pianul bunicii,de cum ajunsese aici din basmul care era viata ei.
-Aha,si tu chiar vrei sa te cred,nu printesico ?!? Vinde gogosile astea altcuiva,nu mie !
-Dar...dar...uite clepsidra ! zise ea disperata,scotand-o cu grija din buzunarul rochitei.
-Bine,cum zici tu....si cum te intorci acum acasa? intreba copila strazii.
-Nu stiu! raspunse buna Caroline izbucnind in plans.
Timpul trecea,iar biata fetita nu gasea nicio cale sa se intoarca acasa la buni si la casuta lor curata,cu miros de vara.
-Eh,atunci inseamna ca o sa ramai aici,cu mine ! Ca trebuie sa stii printeso,aici fiecare e pentru el si doar pentru el...nimeni nu vrea sa stie si nimanui nu ii pasa de ce e in jur...doar ei conteaza.
-Pai si cum traiesc asa,nu se tem de Dumnezeu?
-Ei,hai ca asta e buna ! Pentru ei nu exista,Dumnezeul lor e banul !
-Ce groaznic....trebuie sa fiti tare tristi !
-Si cu toate astea unii din ei se cred chiar fericiti...
In timp ce priveau cum soarele se retrage dupa dealuri,mica Elena,caci asa o chema pe copila orfana,exclama : -Caroline,uite! Nisipul,se scurge mai repede !
-Da,asa e...oare o sa ma intorc acasa?
- Nu stiu,rapsunse aceasta in timp ce privea clepsidra cum lasa timpul sa treaca nestavilit.Insa m-as bucura sa te poti intoarce acolo...si te-as ruga ceva.
-Da,orice,spune numai ! zise Caroline inflacarata de ideea ca ar putea sa scape din lumea asta urata si sa se intoarca inapoi la buni si la plaja alba.
-Daca pleci,ia-ma cu tine,ca m-am saturat de egoistii astia Caroline,nu ii mai suport,si nu vreau sa ajung sa le fac vreun rau !
-Numai atat?!? Bine! Abia astept sa ajungem acasa,Elena ! dar trebuie sa promiti ca lasi toata rutatea aici,altfel nu te pot lua.
-Cum zici tu,numai ajuta-ma sa evadez din cusca asta cenusie! S-a scurs nisipul,ce ne facem ?
-Ia-ma de mana si linisteste-te,mergem acasa !

Scutura clepsidra si se trezi langa pian,in casuta rupta din povesti a bunicilor. Afara ploua,o ploaie calda de vara.
-Hai sa ne jucam in ploaie,Elena,zise ea entuziasmata !
-Bine,haide,ia umbrela si sa mergem !
Si astfel se incheie aventura atemporala a Carolinei

vineri, septembrie 03, 2010

Elogiu autumnal


A venit in sfarsit...Cum cine?!?! Toamna! Hulita de unii,iubita de altii,toamna este anotimpul metamorfozelor uimitoare,ale exploziilor de culoare...Este regina incontestabila a schimbarilor,atat fizice cat si spirituale,aducand pe langa agonia sublima a naturii,ce te face sa ramai cu desavarsire ratacit in fata spectacolului mirific al agoniei lente,insa evidente.

E anotimpul intrebarilor existentiale,al melancoliei,al gandurilor triste induse de transformarile inconjuratoare,aducand cu sine dorinta de transformare.Florile se ofilesc,ucise parca de un criminal nebun,torturate incet,frunzele se transforma din smaralde feerice in foite subtiri de aur si rugina,cerul azuriu pe care pluteau alene,parca toropiti de caldura norisori diafani,pufosi ca fulgii si albi ca neaua,in forme bizare,indescifrabile,e inlocuit de un cer cu nori mari,grei si tristi de plumb,ce ascund soarele,singura pata de culoare fiind atunci cand uriasul disc incandescent se retarge,lasand loc reginei misterelor atemporale sa se desfasoare in voie pe imensa scena a lumii.
Insa nici atunci cand se retrage nu o face oricum,ci arunca vapai satinate ce coloreaza cerul in nuante imposibil de reprodus,creand astfel premisele unei alte nopti de basm.
In colibe se simt parfumuri imbietoare de mere,gutui si pere dulci,ce te imbie sa stai la taclale pana cand nu mai simti timpul trecand lent pe langa tine. Merii sunt impodobiti cu mingi de foc,iar iarba a fost acoperita de un covor de aur si rugina.
Ploaia cade rece,incet si marunta,ca nisipul dintr-o clepsidra,facand tacerea apasatoare ,iar ecoul provocat de ganduri in suflet mai puternic decat de obicei....
Aceasta este demonstratia facuta de natura , a puterii creatoare infinite de care dispune.... Aceasta este piesa de teatru jucata magistral de fiintele aparent lipsite de viata ce ne inconjoara,iar eu nu pot decat sa aplaud frenetic,lipsita de cuvinte,spectacolul ce se desfasoara in fata mea si sa ma consider norocoasa ca il pot privi din coliba bunicii,cu miros de pere,gutui si busuioc.
Eu iubesc toamna ! Voi ?