Tablou

E-o noapte calda de mai,cu un cer de cerneala
Nu a ramas decat o liniste mormantala
Iar acum,intr-o doara,
Din campia mare,goala,
Se-aude o struna calda de vioara.

O fetita balaie sta in genunchi suspinand,
Un vant naprasnic venit de departe se-aude suierand,
Ma uit la ea tacuta si ma bate un gand,
Imaginea celor ce sufletu-si vand

Luna apare,fantoma de clestar,
Ce bantuie campia iar si iar,
Mare de smarald colorata de cate un mac,rar,
Nestrabatuta de nici un fluture macar

Copacului stingher o frunza ii cade,
Fericirea si viata sunt inca departe
Vioara a incetat,dar struna rece de lira
inca se-aude,
Calatoria incepe spre vise nomade
Ruinele si umbrele trecutului sunt moarte,
Iar in lumina rasaritului inceteaza ultimele soapte.

Enigme uitate

Vise cernute,prafuite,
S-au nascut la ceas de seara
In locul unde cuvintele incep sa doara,
Iar decorul se topeste,ca o lumanare de ceara,
Amintiri ostile,amintiri uitate.

Totul e gri,e ostil,nimic nu e bine,
Astept cuminte sa treaca vremea pe langa mine,
Privesc fereastra,uitand de sine,
O dulce si latenta visare
Ascunsa in cuferele de cedru si santal,
Induse in agonia existentei,de un parfum ireal

E un sentiment ciudat si molcom
In lumea viselor unde ma legan din zori pana adorm,
A carei raceala mentolata ma duce in zbor
In lumea copilariei,iubirilor de care mi-e dor,
Dar poentru care ar trebui sa mor,
Pentru ca mi au mai ramas decat sipete pastrate ca odor.

Sunt enigmele unui suflet blazat,
In uitarea cu parfum de sange uitat,
Aruncate hidos,scufundate intr-o laguna
De pumnale otravite,cu lame ascutite
Care te unesc cu abisu-n apus pe nesimtite,
Ca miile de sperante prabusite
Pe un covor incolor de suflete cernite,
Asternute tacit de fiinte ravasite,
Peste pamantul reavan al cuvintelor nesoptite,
O eternitate de enigme uitate,de intelegeri tacite.