Rapsodie de toamna

A venit toamna la noi iar
Si ne-a adus acelasi dar
Ce totdeaunua-ncape in car
Covoare nesfarsite de rugina si de aur

Un soare cald cu raza lina,
Flori si culori de factura sublima
Doar pomii,vajnici paznici goi
Se uita piezis la noi

Neintelegandu-ne bucuria
Si de ce asociem
Venirea toamnei lungi cu feeria.

Doar pe iarba de smarald
Stropi de gheata cad
Facandu-i in ciuda parca
Soarelui cel bun si cald.

A venit toamna cu liniste,
Cu alai de struguri si gutui
Si o singuratate sumbra
De n-ai durerea cui s-o spui

Si agonia dezolanta a naturii
Care,in ciuda caldurii,
Iti ingheata sufletul
Si-ti ucide cugetul.

Ceasul

Fie ca e mic sau mare,tot spanzurat de perete,
Este ceasul cel tacut,martor atator secrete.
El nu vede,nu aude,sta inchis in carapace
Pazind ca un gardian timpul,ca sa nu ii scape.

E sinistru,caci repeta aceleasi batai mereu,
Insa ceasului nu-i pasa de ce credem tu sau eu.
E al vremii ajutor,cu aluri de semizeu,
Fie ca esti treaz sau dormi,
El acolo e mereu.

Si cand moare nu e tragic,
Ci banal,lipsit de magic.
E inlocuit mereu,
Insa lui nu-i este greu

Sa accepte ca nu-i unic,
Ca sunt si altii ca el,
Spanzurati de un perete,
Din plastic,de lemn sau fier,
Construiti sa ne anunte
Trecerea timpului stingher.

Cufarul

Am gasit intr-o padure
Unde-mi cautam visele
Un cufar mic si negru
Cu o cheita argintie,
De care nimeni nu a vrut sa mai stie.

L-am deschis cu teama-n suflet
Cu teama micutului sipet,
Frica de a nu face ceva nedrept
Si timpul trecea mai mult decat incet.

Aveam un univers de vise
Iar in clipa-n care se deschise
Am simtit cum sufletu-mi tresarise
Si langa mine o floare rasarise.

Era in el alt cufar mic
Am prins curaj cand am vazut
Ca atuci cand l-am deschis
Pe primul,nu s-a intamplat nimic

L-am deschis,privindu-l cu ochi mari
Si asteptand magia unei zari
Pe care altii n-o vedeau,
Insa pe care-o acceptau.

El se deschise dand la iveala
O piatra ce era a lumii indoiala,
A vietii si mortii mitica podoaba
Comoara sacra,adapostita,
In inima vietii ingrijita.

Am luat-o cu mine si-am crezut
Ca a fost doar un vis ce-am vrut
Sa se intample,ca o replica la urat.

Insa piatra din mana imi arata
Ca e real,ca nu-i un vis
Si ca usa spre tainele de nedescris
Pentru mine s-a deschis,
O evadare tacita din abis,
Asa cum viata mi-a promis

Renuntare

Nu mai cred in vise,
M-am saturat sa bat la usi inchise,
Sa depind de vorbele zise
In ciuda faptelor comise.

Renunt la visele suave,
De fapt cosmaruri marsave
Ce ma fac sa devin absenta,
Usor,dar cu desavarsire dependenta.

Am visat prea multa vreme
Iar acum realitatea doare,cand provoaca dileme,
Tragedii fictive,poveri de care sufletu-mi geme

Am fugit prea mult de realitate,
De tot ce inseamna adevar si responsabilitate,
Mi-am facut din vise refugiu pentru eternitate
Crezand ca ma vor proteja de maturitate.

Insa visele m-au aruncat in iresponsabilitate,
Intr-o prapastie macabra cladita de fapte
Si nu mai gasesc scapare nici in arte,
Vreau doar sa scap de vise prin orice modalitate
De puntea fantomatica ce leaga viata de moarte

Vreau sa renunt la vise cat inca se mai poate!
Caci m-am saturat de lacrimi uscate,
Nascute din iluzii desarte
Pana la urma viata e doar aleea spre moarte,
Nu mai exista "mai departe"!!

Paradis de cianura

Daca am fugit de o lume nebuna
Plina de durere,venin si ura
Am construit un paradis de cianura,
O lume a minciunilor pe care nimeni n-o fura.

Paradisul de cianura,paradoxal,nu are ura,
Nu plec urechea la tot ce da din gura
Orice sincer binevoitor in haina sura
Sa isi dea cu parerea daca mai avem masura.

Intre atatea valuri de cerneala
Ce-au curs si o sa curga pana la sminteala,
O insula de catifea fragila,ireala,
Ce pare rupta dintr-o poveste neclara.

In labirintul mai fragil ca sticla,
Miciunile ne fac sa uitam clipa
S-o traim cu sinceritate
Acolo unde se mai poate.

In lumea de torturi nuantate,
Ascunse sub decoruri pastelate
Otravurile amintirilor uitate
Sunt arma ce te scapa de toate,
Ajutandu-te sa intri fara complicatii in eternitate.

Cianura a pus capat suferintei,
A desavarsit opera credintei
Oferind libertate fiintei
Care inca se teme de sentinte

Paradisul a fost pierdut si l-am regasit,
Portalul spre el mi lam amintit
Secret tinut in tenebre captiv,
Cautat de demoni tardiv ;
Locul in care iti amintesti cat esti de activ
Sia renunti la a mai privi pasiv
Spectacolul lumii,actorule naiv!!!

Putere

Am puterea sa vorbesc,niciun chef sa tac,
Imi fac din vorbe arme si din fraze te-atac
Nu vreau sa platesc pentru a va fi pe plac
Si nu e treaba voastra ce si de ce fac.

Am puterea sa va intorc lumile pe dos
Fara sa tin cont de ce-i frumos,moral sau scrupulos.
Va asumati riscul intrarii in haos
Si iesirea din el e mai mult de adaos

Am puterea sa cred,sa cern ce vad
Prin filtrele ideilor ce cad,
Fragmente incandescente iesite din Iad,
Si stalpii existentei voastre searbade
Sa ii privesc impasibil cum se topesc,sarmane pietre de jad.

Am puterea sa lovesc
Si n-o sa ma opresc
Pana timpul n-o sa il incetinesc
Printr-un gest nebunesc,
Insa oarecum logic si firesc.

Am puterea sa te fac sa gandesti
De fiecare data cand te strig pe nume
Nu-ncerca sa ma iei cu texte seci si dume
Ca nu ma mai impresioneaza multe-n lume
Indiferent de ce ar face,ce-ar spune.

Am puterea sa creez dune
Acolo unde era doar o pasune,
Unde pustiul stapanea o lume
In care nu mai existau rele sau bune.

Am puterea sa mint,sa strig si-apoi sa mor,
Sa ascult bocetele inaltate-n cor
De un cocor ratacit
Care a uitat cand si pe cine a iubit,
La un ceas prea tarziu ca sa-si fi amintit.

Pot face tot ce n-ati crezut
Si poate chiar mai mult
Caci nu mai tin cont de bariere
Dupa ce am invatat de la vipere
Ce m-au inveninat de-a lungul a ore
De viata incalcita,facand slalom printre repere
False,inutile,efemere si stinghere.

Lacrimi si foc

M-am saturat de tot,
De lacrimi si de foc,
De timpul care-a stat in loc
Si de toti cei care spun ca nu mai pot.

Nu vreau sa ma inec
Intr-un ocean de lacrimi tardive
De tristeti cinice si flacari pasive.

Nu vrea sa mai vad fete distruse
De patimi ascunse
In suflet cu o mie de lacate inchise
Si o mie de chei,o mie de vise distruse.

Se simte-n aer tristetea focului,
Ca un mesaj ascuns in fum
Ce nu ma lasa viata sa mi-o spun.

Lacrimi cad siroaie,
Diamante fierbinti ,incete si greoaie,
Sub povara carora grumazul se indoaie
Si tristetea trece la fel ca o ploaie,
Fierbinte si rece,vioaie si greoaie,
Ating pamantul ca o valvataie,
Nascuta dintr-un simplu foc de paie.

Vad focul inghitit de pamant,
Cenusa purata spre nicaieri de vant,
Am tacut o viata,acum incep sa cant
Nimic nu mai e sacru,nimic nu mai e sfant

N-au mai ramas decat ganduri firave,
Siraguri de perle purtate de vant
Spre tenebrele abisale si grave

Vreau sa vad in zarea sura
Siraguri de lacrimi obscure
Nascute din intentii pure
Trecute prin foc si matraguna,

Himere despre care toata lumea sa spuna
Ca au devenit a Infernului cununa
De laur,de glorie,faurite
Din desertaciuni si huma
Printr-o magie oculta nascocite

Abis

Odata si-odata,ajungem si-n abis
Ni se pare ca totul e un vis
Un joc sumbru,ce n-a pretins
Sa faca lucruri bune,cum ar fi promis.

Abisul e negru,e sumbru si mare
Profund si dens,adancit in uitare,
In somnul constiintei visatoare
Ce misterul si-l imprastie in zare.

In abisul cel tacut,viata nu are culoare
Si se duce-ncet,incet,ca esti mic sau ca esti mare.
Insa negura uitariimce-i atotstapanitoare,
E gonita de lumina,demascand o disperare
Mult mai neagra si mai surda,
Decat agonia care sufletu-ti simti ca-l inunda.

Vezi cum sufletele toate,in abis pasesc incet,
Vaduvite de speranta,de iubire si respect,
Ramanand doar forme goale si lipsite de apect,
Vechi istorii devenite sclavi abisului abject.

Timpul

Timpul e ca o sageata,
Nu stim unde se indreapta
Si nici unde va ajunge.
Stim doar ca trimite inimi
La scaldat in foc si sange

Nu mai plange,toate trec,
Chiar si ranile ce dor
Facute de niste destine imperfecte,
Cu ajutorul timpului vei simti cum mor

Timpule,urias vioi,
Ce te joci mereu cu noi
Ca un copil cu papusile sale moi?

Nu te vedem,dar simtim grea in ceafa,
Palma ta,copil nerabdator ce nu ne-asteapta,
Si care vrea mereu inima desteapta
Sa o duca unde vrea si s- preschimbe-n marfa.

Timpule,vraci batran
Daca durerea mea ti-o spun,
Imi vei gasi oare leac?
Sau vei trece pe langa ea insensibil,
Ca un soldat gata de atac
Ce si-a pus scutul invincibil?

Cand

Cand viata moare-ncet,incet,
Iar tu-ti simti inima din piept
Ca bate in ritmul timpului abject
Ce curge fara regret sau urma de simtire
Lasand in urma-i doar o palid-amintire
Cum poti sa le consideri lucruri firesti?

Cand vezi ca esti mai vulnerabil
Pe masura ce cresti si devii responsabi
Uitand de lumea minunatelor povesti
Porti deschise spre taramuri ceresti
Mai poti tu oare,suflete,sa te opresti?

Cand visele-ti apar aievea
Si mor fara-ncetare,
Cum poti gandi,sarmane om,
Ca si un rege moare?

Cand iti vezi lumea daramata
De-o societate condamnata
La chinul etern al cautarii
Si la himera fericirii
A carei unica placere
E sa asiste insensibili
La a celorlalti decadere
Din teama de-a nu fi penibili?

Cand vezi ca totu-n jur
Respira ura si-arnca venin
Cum poti sa ramai pur
Atunci cand toti plecam asa cum venim,
Adica singuri,cu nimeni langa noi,
Doar ganduri si patimi ce ne-au lasat
Sa ne credem vioi,
Lipsindu-ne de fapt de vlaga din noi,
Destul de putina ramasa dupa soare si ploi

De ce ?

De ce sa-nlatur intunericul
Ce imi inunda sufletul
Ca sa fac loc luminii orbitoare
Mereu cand vad ca adevarul doare?

De ce sa uit tot ce-am ascuns
In sufletul meu,ca intr-un loc
De nepatruns,prea adanc sa poata fi ajuns
Doar de cei ce trec zidurile de apa si foc.

De ce sa fiu altcineva
Cand pot trai si pot visa,
Cand sunt tot ce-as putea fi,
Renascand ca Phoenix,zi dupa zi?

De ce sa-mi plang trecutul,
Cu tot ce-a fost mai greu
Atunci cand vad ca am ramas
Acelasi eu,
Cu zambetul pe buze si privirea
Goala mereu?

De ce sa fiu o copie palida
A ceea ce am fost?
Sa urc in trenul sumbru,
Fara visele ce-s usi deschise,
N-ar avea niciun rost?

Trenul viselor

Nu vreau sa urc in trenul gri
Cuprins de agonia sumbra,
Locul obscur in care visele mor
Iar oamenii isi pierd sufletele;

Devenind elogiul disperarii mute,
Ce nu-ti cere amanunte,
Cand te rupe de bucuriile marunte,
De visele ce te-au facut
Sa te simti cu-adevarat implinit.
In timp ce trenul gonea,
Ca un balaur trist,la infinit.

Oamenii nu mai simt nimic,
Orbitii fiind de iluziile gratuite,
De geamul trenului morbid
Ca prin magie faurite.

Nu e soare,si nici luna,
Nu mai sunt nici cer,nici stele,
Acum e doar furtuna
Ce face din nori grei
Cerului cununa.

Vreau...

Vreau sa fug departe,
Sa ma pierd in noapte,
Sa dispar incet,incet,
Fara nici macar o urma de regret.

Vreau sa ma pierd,
Sa dau uitarii tot ce-a fost,
Tot ce am fost,
Fiindca azi trecutul
Nu mai are rost.

Vreau sa las in urma tot,
Ca si cum nu ar fi fost,
Sa uit cine eram
Si sa ma regasesc.

Vreau ranile sa imi inchid
Sa uit,sa nu mai stiu nimic,
Nimic sa nu ma mai raneasca,
Oricat de-adanc incearca sa tinteasca.

Vreau sa fiu eu,
Dar sa nu doara,
Fiecare om sa fie
Ca un strain dintr-o gara,
Ca o iluzie,o stafie,
Departe insa aproape mereu,
Aproape aici,departe in sufletul meu.

Vreau sa strig incat toti sa auda
Ultimul sunet scos de o disperare muta
Sa ramana pironiti in loc,
Iar strigatul sa parjoleasca tot,
Pana vor vedea ca nu e un joc.

Clepsidra

Odata,intr-un satuc din Provence,traia o fetita pe nume Caroline.Era micuta,cu ochi albastri expresivi in care se oglindeau cerul si oceanele,parul de aur ce ii atarna buclat pe umerii albi ca marmura.Nu voia mult,doar sa stie.
Asta era dorinta ei cea mai arzatoare,sa stie. Nu conta ce,ea era stapanita de o neostoita sete de cunoastere. Voia sa patrunda cu mintea ei intregul univers si poate chiar mai mult.
Alergand prin casuta bunicilor,ajunse in camera in care se odihnea un pian mare,elegant,de un negru ireal...perfect.Caroline il privi ca pe un prieten drag,care o incanta mereu in zilele toride de vara,cand buni incepea sa cante. Ii promisese ca ii va destainui si ei secretul,doar sa mai creasca. Langa el,o biblioteca imensa,ticsita de carti. Pe al treilea raft,era o clepsidra.
Caroline o privi cu ochi scanteietori,doritori sa stie ce face,ce o sa se intample daca umbla cu ea. O lua timid si vazand ca nu se intampla nimic,incepu sa o agite.
Dintr-o data Caroline se pomeni intr-o lume ciudata,plina de oameni reci,imbracati ciudat. Era in viitor,care nu semana cu proiectiile ei fanteziste,in locul oamenilor sensibili,voiosi si joviali erau niste creaturi posomorate si reci. Se uita in jur,crezand ca va vedea vreun cunoscut,insa nu se intampla,iar fetita incepu sa planga incetisor,in timp ce gonea pe straduta pustie.
Langa un pod,la fel de suparata ca si ea,statea o fetita bruna,cu ochii mari,migdalati si plansi.
-Ce s-a intamplat?Esti bine? o intreba Caroline,care chiar daca era disperata si complet depasita de situatia in care era,nu rezista ideii de a se interesa de soarta micutei ce statea in fata ei,privind-o trista.
-Sunt bine,tu de unde ai iesit,de la carnaval? ii raspunse aceasta pe un ton rautacios.
Atunci fetita cu ochi de cerneala incepu sa ii spuna despre lanurile de lavanda cu miros imbatator de-acasa,de briza marii si de pianul bunicii,de cum ajunsese aici din basmul care era viata ei.
-Aha,si tu chiar vrei sa te cred,nu printesico ?!? Vinde gogosile astea altcuiva,nu mie !
-Dar...dar...uite clepsidra ! zise ea disperata,scotand-o cu grija din buzunarul rochitei.
-Bine,cum zici tu....si cum te intorci acum acasa? intreba copila strazii.
-Nu stiu! raspunse buna Caroline izbucnind in plans.
Timpul trecea,iar biata fetita nu gasea nicio cale sa se intoarca acasa la buni si la casuta lor curata,cu miros de vara.
-Eh,atunci inseamna ca o sa ramai aici,cu mine ! Ca trebuie sa stii printeso,aici fiecare e pentru el si doar pentru el...nimeni nu vrea sa stie si nimanui nu ii pasa de ce e in jur...doar ei conteaza.
-Pai si cum traiesc asa,nu se tem de Dumnezeu?
-Ei,hai ca asta e buna ! Pentru ei nu exista,Dumnezeul lor e banul !
-Ce groaznic....trebuie sa fiti tare tristi !
-Si cu toate astea unii din ei se cred chiar fericiti...
In timp ce priveau cum soarele se retrage dupa dealuri,mica Elena,caci asa o chema pe copila orfana,exclama : -Caroline,uite! Nisipul,se scurge mai repede !
-Da,asa e...oare o sa ma intorc acasa?
- Nu stiu,rapsunse aceasta in timp ce privea clepsidra cum lasa timpul sa treaca nestavilit.Insa m-as bucura sa te poti intoarce acolo...si te-as ruga ceva.
-Da,orice,spune numai ! zise Caroline inflacarata de ideea ca ar putea sa scape din lumea asta urata si sa se intoarca inapoi la buni si la plaja alba.
-Daca pleci,ia-ma cu tine,ca m-am saturat de egoistii astia Caroline,nu ii mai suport,si nu vreau sa ajung sa le fac vreun rau !
-Numai atat?!? Bine! Abia astept sa ajungem acasa,Elena ! dar trebuie sa promiti ca lasi toata rutatea aici,altfel nu te pot lua.
-Cum zici tu,numai ajuta-ma sa evadez din cusca asta cenusie! S-a scurs nisipul,ce ne facem ?
-Ia-ma de mana si linisteste-te,mergem acasa !

Scutura clepsidra si se trezi langa pian,in casuta rupta din povesti a bunicilor. Afara ploua,o ploaie calda de vara.
-Hai sa ne jucam in ploaie,Elena,zise ea entuziasmata !
-Bine,haide,ia umbrela si sa mergem !
Si astfel se incheie aventura atemporala a Carolinei

Elogiu autumnal

A venit in sfarsit...Cum cine?!?! Toamna! Hulita de unii,iubita de altii,toamna este anotimpul metamorfozelor uimitoare,ale exploziilor de culoare...Este regina incontestabila a schimbarilor,atat fizice cat si spirituale,aducand pe langa agonia sublima a naturii,ce te face sa ramai cu desavarsire ratacit in fata spectacolului mirific al agoniei lente,insa evidente.

E anotimpul intrebarilor existentiale,al melancoliei,al gandurilor triste induse de transformarile inconjuratoare,aducand cu sine dorinta de transformare.Florile se ofilesc,ucise parca de un criminal nebun,torturate incet,frunzele se transforma din smaralde feerice in foite subtiri de aur si rugina,cerul azuriu pe care pluteau alene,parca toropiti de caldura norisori diafani,pufosi ca fulgii si albi ca neaua,in forme bizare,indescifrabile,e inlocuit de un cer cu nori mari,grei si tristi de plumb,ce ascund soarele,singura pata de culoare fiind atunci cand uriasul disc incandescent se retarge,lasand loc reginei misterelor atemporale sa se desfasoare in voie pe imensa scena a lumii.
Insa nici atunci cand se retrage nu o face oricum,ci arunca vapai satinate ce coloreaza cerul in nuante imposibil de reprodus,creand astfel premisele unei alte nopti de basm.
In colibe se simt parfumuri imbietoare de mere,gutui si pere dulci,ce te imbie sa stai la taclale pana cand nu mai simti timpul trecand lent pe langa tine. Merii sunt impodobiti cu mingi de foc,iar iarba a fost acoperita de un covor de aur si rugina.
Ploaia cade rece,incet si marunta,ca nisipul dintr-o clepsidra,facand tacerea apasatoare ,iar ecoul provocat de ganduri in suflet mai puternic decat de obicei....
Aceasta este demonstratia facuta de natura , a puterii creatoare infinite de care dispune.... Aceasta este piesa de teatru jucata magistral de fiintele aparent lipsite de viata ce ne inconjoara,iar eu nu pot decat sa aplaud frenetic,lipsita de cuvinte,spectacolul ce se desfasoara in fata mea si sa ma consider norocoasa ca il pot privi din coliba bunicii,cu miros de pere,gutui si busuioc.
Eu iubesc toamna ! Voi ?

Mastile rasei umane

Omul....In teorie,acesta este superior tuturor creaturilor de pe planeta.Insa,de o perioada destul de lunga a istoriei,aceasta fiinta creata " dupa chipul si asemanarea Domnului " , a intrat in declin.Oamenii au devenit rai,meschini,au uitat valoarea pe care adevarul o are si consecintele uneori devastatoare ale cuvintelor.......Din cele mai variate motive,oamenii au tendinta sa minta,sa se ascunda.Fie ca vor sa parvina prin intrarea in cercuri elitiste,fie ca vor sa urmeze o miscare,un grup,sau,cel mai grav motiv,fiindca nu se cunosc,ajung sa se ascunda in spatele unor masti atent construite,viata lor devenind astfel o minciuna...
Unii oameni au ajuns atat de departe incat neaga cu desavarsire constiinta,liantul omului cu Dumnezeu,considerand-o un defect.Din acest punct de vedere animalele ne sunt net superioare ; un caine nu va veni langa tine sa il mangai daca simte ca ii esti dusman,o pisica daca se simte neglijata va refuza sa faca lucruri care in mod normal ii faceau placere.Omul insa,chiar daca nu te suporta,daca are nevoie de tine te va trata ca pe cea mai importanta fiinta din viata lui,ca mai apoi,dupa ce si-a vazut dorinta implinita , sa te abandoneze cu desavarsire.Fara mustrari de constiinta,fara regrete.
In Biblie ni se spune ca suntem creati dupa chipul si asemanarea Domnului,insa daca privim o secunda in jur,vom vedea ca nu suntem nici pe departe asemanatori Lui..deoarece daca El ar fi ca noi,lumea nu ar mai exista.Ar trebui ca omul sa incerce sa fie c a Tatal,insa foarte putini fac acest lucru.
Oamenii si-au vandut idealurile ieftin : pe bani,pe faima,avere,putere......insa nu asta conteaza.E-adevarat,banii sunt importanti,insa nu intr-atat incat sa tanjim dupa sume astronomice...Ne fac banii si puterea mai buni,mai altruisti , mai preocupati de ceea ce se intampla in jur ? Nu.Atunci de ce ii dorim atat de mult ?
De ce alergam dupa iluzii ,ca sa ni se revele pe patul de moarte ceea ce ar fi trebuit sa facem in timpul vietii ? Sa ne insinguram si sa fim " elitisti " ,sa ne mintim astfel pentru a nu accepta ca cei din jur ne evita ?
Azi oamenii platesc pretul mastilor pe care le-au purtat si al minciunilor pe care le-au spus de-a lungul istoriei.
Asa ca hai sa lasam mastile de-o parte si sa fim noi insine macar acum,in al noualea ceas. Asta daca mai stim cine suntem....

Chemarea pamantului

Asistam de la o vreme la un adevarat exod , tot mai multi oameni mutandu-se din orase in sate. Cauzele pot fi multiple : lipsa banilor,dificultatea vietii intr-un oras,nu conteaza cat este de mare;insa,departe de toate aceste motive,cauza o constituie chemarea pamantului. Pamantul exercita o atractie imposibil de neglijat asupra oamenilor,lucru vizibil mai ales atunci cand o persoana vrea cu tot dinadinsul intr-un anumit loc.Motivele invocate pot fi infinite,insa oamenii care manifesta asemenea dorinte ( "toata viata am vrut sa vad Marocul" sa zicem ) le manifesta deoarece exista ceva in interiorul lor care le spune ca in acel loc se vor regasi,vor gasi parti din ei...Este sentimentul inexplicabil ce te face sa te intorci intr-un anumit loc,sentimentul pe care nu-l poti clasifica si totusi e imposibil sa il ignori.....esntiment trait de toti oamenii uneori.
Deasemenea,daca stai pentru o perioada mai lunga intr-un anumit loc,ajungi sa dezvolti o legatura inconstienta cu acele meleaguri,fapt ce te face sa te intorci acolo,si nicio plecare sa nu fie definitiva. Acest fenomen are o rezonanta mai puternica in cazul oamenilor care si-au parasit plaiurile natale in cautarea unei vieti mai bune,acesta fiind poate si motivul pentru care asistam la aceasta migratie in masa urban-rural.
Asa ca,desi nu observam aceste lucruri,ele exista,insa depinde numai de noi daca vom incerca sa le intelegem sau le vom ignora

Poate

Poate cand vei aparea
Tacerea o-sa dispara
Si voi scapa de singura fiara
Ce ma haituieste mereu,
Singuratatea,fiara solitara de veacuri

Poate,dac-ar fi altfel,
Viata n-ar lua in seama
Ca existi si ca exist,
Am fi doar doi oameni traind acelasi film trist,
Intunecat precum piatra de ametist.
Insa sub soare o poveste se naste,
O poveste frumoasa,poveste de dor,
Strigat salbatic,declaratie de-amor.

Poate ca seara,
Cu stelele-i mii,
Inca te-asteapta,
Te-asteapta sa vii,
Acolo unde-au fost primele
Scantei ale povestii.

Poate ca tu,poate ca eu,
Poate ca noi am fost mereu
Predestinati.
Predestinati sa cantam,sa povestim
Si chiar sa iubim
Aceleasi lucruri.

Poate c-ale mele povesti
Nu seamana a lucruri firesti
Dar poate ca tocmai ele
Te fac sa ma iubesti.

Sau poate...poate-i o iluzie ?
Sper sa nu fie confuzie
Si filmul sa se termine subit,
Asa cu a-nceput,nevestit.

Daca

Daca n-ai fi aparut
Oare cum ar fi fost ?
Oare as mai fi simtit
Ca singur viata n-are rost?

Daca n-ai fi fost cum esti
Oare vrerile ceresti
Te-ar mai fi adus la mine ?

Daca nu ma cunosteai
Oare cat ar fi contat ?
As fi ramas doar un om neinsemnat.

Daca n-as spune povesti
Ai sti daca ma iubesti ?
Oare stii ca fara tine
Singura-s si ca nu-i bine ?
Ca eu traiesc din amintiri
Si mereu astept sa vie
Altele noi,
Care din UNU sa-l faca pe DOI
Si din EU sa faca NOI ?
oare stii ?

Simplitatea in goana dupa fericire

Simplitatea a devenit,odata cu trecerea vremii si upgradarea constanta o notiune aproape necunoscuta.Oamenii vremurilor noastre,mereu in cautare de lucruri noi, care sa sparga rutina si tiparele conventiilor,uita de lucruri care pot face o zi de cosmar una sblima.Poate parea ciudat ce spun, dar oamenii cauta copilaria deoarece atunci se bucurau de tot ce-i inconjoara : o floare,o pasare,un zambet.
Azi,presati de griji si de alte lucruri " importante " uita de acele mici bucurii care le colorau viata in roz,acele bucurii atat de accesibile.
Oamenii complica lucrurile cu credinta ca ei,de fapt , le fac mai simple. Din acest motiv,fericirea e foarte rara,iar cei ce gasesc poarta spre ea sunt priviti ca niste criminali,deoarece au ceea ce restul doar viseaza,nestiind ca fericirea,obsesia umanitatii dintotdeauna,e de fapt ,atat de aproape de noi.
Am crezut mereu ca fericirea e complicata si inaccesibila,pana cand,intr-un moment de reflectare,am realizat ca singura cheie spre fericire e simplitatea.

Concepte despre viata

Intimitatea......traim intr-o tara democratica si se presupune ca exista.Asta teoretic,pentru ca in realitate azi intimitatea asa cum o stim a disparut aproape cu totul.Suntem monitorizati prin satelit,iar sa spionezi pe cineva a devenit o joaca de copil.
Azi oamenii sunt mult mai dispusi sa spuna lucruri pe care mai apoi sa le regrete,lucruri care in alte circumstante ar fi fost luate in mormant,nerostite.
Oamenii,in goana lor dupa iluzii uita ce sunt,de ce au ajuns unde se afla in prezent,si-au uitat radacinile si ce ii face diferiti.
Azi,sub diverse influente poti mult mai usor dezvalui " prietenilor " lucruri ce ar trebui trecute sub tacere. Zic " prieteni " deoarece cred ca fiecare prieten bun devine odata si-o data dusman.Fara trimiteri,fara aluzii.Oamenii pastreaza in ei instinctele criminale,dar acum , datorirta evolutiei speciei,nu se mai multumesc sa iti ucida corpul.,ci vor sa te ucida spiritual,prin tradare.
Asta nu se intampla doar in Romania , ci pe intreg cuprinsul planetei,ca o pandemie ce a cuprins o specie intreaga. Ne vom trezi oare ? Asta ramane de vazut

Confuzii tardive

Am descoperit ca n-am mai nimic cu creaturile alaturi de care imi placea sa pierd vremea si pe care le credeam parti din mine. Pe care le CREDEAM , insa am realizat in urma unui conflict ca eu nu am nimic in comun cu acele persoane,si nici ei, unii cu altii.
E ciudat ca dupa o viata petrecuta cu ei, vreme in care am impartit totul,sa iti dai seama ca sunt niste srtaini, cel mut niste cunostinte.
E destul de greu sa te decizi la inchieierea unui capitol care s-a intins pe o perioada atat de lunga, insa alta solutie nu-i la orizont.
Si ceaa ce e mai trist e ca mai sunt multi ca mine, care cred ca toti cei care sunt in preajma lor le sunt prieteni, ajungand sa sufere din cauza dusmanilor deghizati. Poate ca nu-s chiar dusmani, dar mai mult ca sigur cei care iti vor binele cu adevarat sunt o parte insignifianta din multimea numita generic " prieteni ".
Asta se intmpla mai ales din cauza prejudecatii conform careia daca nu ai x prieteni, cat mai multi , esti un pericol social, esti catalogat ca fiind asocial si ciudat, un singuratic, devii inexistent in planul social.
Pacat ca societatea a denaturat astfel semnificatia cuvantului " prieten " ,din cauza ei avand loc situatii ca cea pe care am descris-o

Despre generatia virtuala

De la o vreme suntem asaltati de progresul tehnologic,iar tehnologia a ajuns o componenta esentiala a vietii cotidiene, indiferent de mediul in care traim.
Acest lucru este vizibil mai ales daca ne gandim la internet.Acesta a devenit o parte esentiala a vietii sociale, in special pentru tineri si adolescenti,care nu concep viata fara mediul virtual in care pot uita de emotii si de teama esecului, lucruri onmiprezente in realitate. Tot mai multi tineri devin dependenti de internet, iar ceea ce este cel mai grav, uita sa comunice atunci cand se afla in fata interlocutorului.
Da, tehnologia e un pas important in evolutia umanitatii,insa,ca orice lucru existent in acest univers material, e caracterizata de dualitate.
Prin dualitate, orice lucru poseda o parte profund pozitiva si alta profund negativa.
Generatia internauta, din care fac si eu parte, a uitat ce este fericirea, chiar daca e relativa, are totusi niste coordonate,variabile de la un individ la altul.Eu cred ca fericirea e aici si acum,bucurandu-te de lucrurile mici : o floare, un fluture, o pasare, o raza de soare, un zambet sincer. Insa oamenii au fost absorbiti in capcana vremii, blocati in trecut si viitor, au uitat sa traiasca si au pierdut " formua fericirii ", atat de simpla si in acelasi timp atat de complicata,atat de aproape si atat de departe.
Oamenii vor descoperi fericirea atunci cand vor intelege ca ea nu tine de dimensiunea materiala in care suntem tinuti captivi inconstient si involuntar,e ceva ce tine de spirit si care se schimba pe masura ce evoluam spiritual.

Romanii,traditiile & ezoterismul

Romania,departe de ceea ce se vede,e o tara speciala,cu traditii cel putin bizare si cu superstitii mai multe decat ar parea la prima vedere. Pentru romani totul inseamna obligatoriu si altceva decat ceea ce este de fapt. Astfel de interpretari si preocupari mistice sunt frecvente,mai ales in zonele rurale. De asemenea,de foarte multa atentie se bucura interpretarea viselor. Astfel s-au nascut mituri despre tot ceea ce inconjoara taranii : entitati malefice la care se tem sa se si gandeasca, animale, locuri, elemente ale naturii,totul e luat in serios de cei ce traiesc acolo,in Romania rurala.
"Vesnicia s-a nascut la sate " ? Poate,dar stiu sigur ca la sate s-a nascut fericirea,himera atat de cautata de oameni. La sate timpul dispare, n ai vreme sa te gandesti la ce VA FI sau la ce A FOST, esti acaparat de ceea ce ESTE,de mirajul locurilor si de povestile atemporale si incredibile ale batranilor.De exemplu,romanii privesc lacurile cu teama si un oarecare respect,deoarece nu pot vedea pana in strafundul lor,credinta generala fiind aceea ca pe fundul lor salasluieste una din acele entitati malefice mentionate mai sus ; au o ura nebuna pentru serpi, in care vad incarnarea Diavolului,despre urs cred ca e calauza sufletelor pe drumul de dincolo de materie . Mai cred ca daca vezi o calugarita pe strada vei avea noroc,iar daca vezi un preot pe bicicleta,daca portbagajul acesteia e plin o sa ai noroc, iar daca nu, contrariul.
Asa era specia planetei numita " roman " , insa oamenii au inceput sa uite frumusetea si voiosia detaliilor fara de care viata la tara ar fi mia grea, mai searbada si mult mai monotona, iar energia pozitiva degajata de universul rural ar fi diminuata pana la disparitie.
Superstitiile si traditiile romane ii dau o alta identitate tarii, despre care occidentalii cred ca stiu atat de multe, fara a sti de fapt nimic.

Cersetoarea

Sunt cersetoarea lumii de beton,
Sunt vocea fantomatica ce cutremura padurea,
Nu ma gasesti oricat m-ai cauta,caci umblu-aiurea.
Sunt OM intr-o lume de-androizi.
Imi scot sufletul si-l arat tuturor :
Asta sunt eu, asa cum nu ma vreti.
N-am averl'efemere pe care le cautati,
Dar am bogatie spirituala cat pentru'n regat !
Ma priviti si ziceti ca-s nebuna.
Nu-mi pasa,oricum lumea asta-i o minciuna.
Nu e nici rea,nici buna.
E o iluzie pe care toti
O vad ca pe-o confuzie.
Au liber ca tot ce vor sa spuna.

Melancolie de iarna

Simt parfumul iernii,
Mireasma amintirilor duios imbie,
Nostalgic ma gandesc ca n-o sa-nvie
Fantome ce ma bantuie,trecut si viitor.
Ele trec pe langa mine,miraje-ale vietii,
Nu cred decat acum,ieri si maine sa dispara
Caci n-au existat nicicand
Decat la mine in gand

Linistea Iluziilor

E liniste in jur,
Caci sunt inconjurata de iluzii
Si nu se-aude nici macar un murmur
Insa tot ce-a ramas sunt confuzii
Si totu-i efemer
Dar eu inca astept si mai sper.
O voce-mi spune :
" Nimic nu vine-atunci cand il astepti,
In realitate nu exista nici prosti,nici destepti
SI tot in jur e o iluzie "

Despre superficialitate

Multi oameni vad lumea liniar si monoton.Traiesc cu ideea ca tot ceea ce ii inconjoara ar suferi teribil daca ei ar disparea si ca nimeni nu e la fel.
Idei false sunt si in ceea ce priveste arta.Moda,de exemplu,a ajuns sa nu mai fie nimic din ce era la inceputurile sale.Oamenilor li se pare ca totul trebuie sa semene,iar moda presupune originalitate si curajul de a-ti asuma identitatea . Astazi,oamenii aleg sa poarte aceleasi lucruri ca sa fie " trendy ".e ca o uniforma fara care se simt in afara,morti din punct de vedere social.
Cel putin in Romania pe care toit o criticam,asta e cel putin normal,iar cand apare o persoana mai curajoasa, diferita, e privita cu neincredere si chiar cu un oarecare dispret.
O zona underground a modei,cel putin in societatea romaneasca, sunt bijuteriile unicate,create de mana si tot ce inseamna antichitati.
Sunt lucruri cu istorie,cu incarcatura energetica. Sunt concepte,idei si sentimente pe care tu le preiei inconstient atunci cand alegi sa le porti. Sunt parti din cei ce le-au creat si devin parti din curajosii care aleg sa le poarte.Practic, 2 persoane care nu s-au cunoscut si poate ca nici nu se vor cunoaste vreodata se contopesc intr-un mod cel putin bizar
Astfel,lumea in care traim e una a iluziilor si a falsurilor credibile,in care a fi diferit in gandire inseamna sinuciderea pe plan social.