marți, iunie 22, 2010

Chemarea pamantului

Asistam de la o vreme la un adevarat exod , tot mai multi oameni mutandu-se din orase in sate. Cauzele pot fi multiple : lipsa banilor,dificultatea vietii intr-un oras,nu conteaza cat este de mare;insa,departe de toate aceste motive,cauza o constituie chemarea pamantului. Pamantul exercita o atractie imposibil de neglijat asupra oamenilor,lucru vizibil mai ales atunci cand o persoana vrea cu tot dinadinsul intr-un anumit loc.Motivele invocate pot fi infinite,insa oamenii care manifesta asemenea dorinte ( "toata viata am vrut sa vad Marocul" sa zicem ) le manifesta deoarece exista ceva in interiorul lor care le spune ca in acel loc se vor regasi,vor gasi parti din ei...Este sentimentul inexplicabil ce te face sa te intorci intr-un anumit loc,sentimentul pe care nu-l poti clasifica si totusi e imposibil sa il ignori.....esntiment trait de toti oamenii uneori.
Deasemenea,daca stai pentru o perioada mai lunga intr-un anumit loc,ajungi sa dezvolti o legatura inconstienta cu acele meleaguri,fapt ce te face sa te intorci acolo,si nicio plecare sa nu fie definitiva. Acest fenomen are o rezonanta mai puternica in cazul oamenilor care si-au parasit plaiurile natale in cautarea unei vieti mai bune,acesta fiind poate si motivul pentru care asistam la aceasta migratie in masa urban-rural.
Asa ca,desi nu observam aceste lucruri,ele exista,insa depinde numai de noi daca vom incerca sa le intelegem sau le vom ignora

sâmbătă, iunie 05, 2010

Poate

Poate cand vei aparea
Tacerea o-sa dispara
Si voi scapa de singura fiara
Ce ma haituieste mereu,
Singuratatea,fiara solitara de veacuri

Poate,dac-ar fi altfel,
Viata n-ar lua in seama
Ca existi si ca exist,
Am fi doar doi oameni traind acelasi film trist,
Intunecat precum piatra de ametist.
Insa sub soare o poveste se naste,
O poveste frumoasa,poveste de dor,
Strigat salbatic,declaratie de-amor.

Poate ca seara,
Cu stelele-i mii,
Inca te-asteapta,
Te-asteapta sa vii,
Acolo unde-au fost primele
Scantei ale povestii.

Poate ca tu,poate ca eu,
Poate ca noi am fost mereu
Predestinati.
Predestinati sa cantam,sa povestim
Si chiar sa iubim
Aceleasi lucruri.

Poate c-ale mele povesti
Nu seamana a lucruri firesti
Dar poate ca tocmai ele
Te fac sa ma iubesti.

Sau poate...poate-i o iluzie ?
Sper sa nu fie confuzie
Si filmul sa se termine subit,
Asa cu a-nceput,nevestit.