Abis

Odata si-odata,ajungem si-n abis
Ni se pare ca totul e un vis
Un joc sumbru,ce n-a pretins
Sa faca lucruri bune,cum ar fi promis.

Abisul e negru,e sumbru si mare
Profund si dens,adancit in uitare,
In somnul constiintei visatoare
Ce misterul si-l imprastie in zare.

In abisul cel tacut,viata nu are culoare
Si se duce-ncet,incet,ca esti mic sau ca esti mare.
Insa negura uitariimce-i atotstapanitoare,
E gonita de lumina,demascand o disperare
Mult mai neagra si mai surda,
Decat agonia care sufletu-ti simti ca-l inunda.

Vezi cum sufletele toate,in abis pasesc incet,
Vaduvite de speranta,de iubire si respect,
Ramanand doar forme goale si lipsite de apect,
Vechi istorii devenite sclavi abisului abject.