vineri, aprilie 08, 2011

Mansarda



Un planset de toamna se-aude
In decorul tacut,stapanit de umbre,
Mansarda parasita,cuib de suflete surde,
Cotlonul ascuns al gandurilor sumbre.

In mansarda goala razvratitii se-aduna,
Pe cer se vad norii cei grei de furtuna,
Soarele pare o sumbra cununa,
A dealurilor negre cu miros de pruna,
Ferestre deschise si poiene cu matraguna,
Peisaj nebunesc,in care odata prins,
Nu ai iesire decat un simplu vis.

Mansarda e lunga,e scunda si cetoasa.
Prin draperiile de matase roasa,
Se vad crestaturi in pereti,facute cu o coasa,
Ca o dantela veche,prea neagra,prea groasa.

E un aer greu,ca intr-o cripta,
Iar mirosul de maci in moarte te-afunda,
In disperare cu lama pumnalului dai,
Gasind,prin sange,in pereti,tot ce n-ai.
Tot ce te bantuie,tot ce vroiai.

Norii dispar,se pierd in zare,
Dar pe masura ce tabloul il termini,sufletul moare,
Lama cutitului schimba tot mai tare,
Mansarda si fata-ti,caci culoarea dispare,
Lasand in urma un strigat de disperare
Tristetea e lunga,apasatoare,
Caci pe langa suflet si macul moare.

Pe aburi de viata mansarda dispare,
Lasand in infern inca o calatoare
Care a fost atrasa de-un vis,
Si nu s-a mai putut trezi cand a zis
Incalcand, in somn tot ce-a promis,
Ucigand viata,sufletul si idealul unui paradis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu