Teatru

E zi sau e noapte?
Deja nu mai conteaza,
Mintea-mi nu mai e demult treaza
Si am inceput sa aud soapte

Loja e goala,sala pustie.
De oamenii din trecut
Oare ce se mai stie?
Au disparut devreme,a trecut mult

Pe un scaun,o batista uitata.
Are miros de suflet ars,
Nu o sa uit vreodata
Cum o frunza ce cadea
Durerea ti-a sustras,
Fortandu-te sa spui pas
La ce crede lumea rea

Jucam teatru toti,
Asa ca hai sa recunoastem,
Nu suntem decat roboti,
Majoritatea cam anosti

Labirntul mi-a readus linistea
Pe care o credeam pierduta-n veac.
Raman sa desenez pe cer cu-n ac,
Sufletul sa mi-l refac

Teatrul e ca o umbrela
Ce ne apara de ploi,
Deghizata in culori;
Iar noi,nerecunoscatori,
Ne indepartam de flori

El pierdu ziua si noaptea
Cautand identitatea
Ce si-o crease candva,
Dar,vezi tu,nu mai era;
Si-acum ma tem sa n-o caut
In zadar pe-a mea

Stai in loja,docil ca un copil cuminte
Ai vazut ca n-ai habar de lucruri sfinte
Si ca atarni fara sa-l judeci
In celule cu cangi otelite
Pe cel care nu te minte
Si de-a carui sinceritate te-mpiedici

Uite,pe scena urca un munte
Ca sa te lase fara cuvinte
Dupa ce-ti deapana povesti fara noima
Ce-ti arata clar cum sa iesi din dogma

Apune luna,e prea tarziu
Stagiunea-i pe sfarsite
Tie ti-am dat tot ce stiu
Insa a venit timpul sa fiu
Eu,fara sageti ascutite,
Vorbe ipocrite si mine cernite

Voi lasa estrada pentru altii
Mai tineri ca mine,
Care mint mai bine,
Carora constiinta legi nu le impune,
Dar nici societatea adevarul nu li-l spune

Ma asez in loja calma;
Astept ca o minune lumea sa cearna
In vreme ce e ocupata sa doarma
Si nimeni nimic nu mai spune,
Ca si cum cauta o replica anume
Din scenariul faurit
Pentru teatrul fara nume,
Din argila mesterit,
Oferit ca oda minciunii fara sfarsit