E una din zilele acelea dulci-amarui de toamna,lungi ca un rau linistit,cu parfum de trandafir,tamaioasa si nuci.Frunzele zboara,ca intr-un dans ciudat,ancestral.Pe prispa unui conac,o fetita canta din flaut un cantec vechi si dulce,de mult uitat.Langa ea,o batrana isi bea cafeaua cu inghitituri mici,jucandu-se,nostalgica dupa vremuri apuse,la fel ca soarele acum,cu o crenguta de maturica.
-Bunico,de ce pleaca toate pasarile? De ce oamenii raman mereu pe loc?
-Ehei,draga bunicii,esti prea mica acum...cand vei mai creste,o sa vezi,draguto,ca si oamenii pleaca,pentru ca alearga dupa "mai bine".Vino cu mine.
Rasuci o cheie in usa care,pe langa fetita,parea un urias din lemn sculptat.Cantecul se terminase,iar Ingrid o urma curioasa.
Ingrid era o fetita ce te ducea cu gandul la un vulcan in eruptie. Era micuta,fragila,cu ochii ca doua bucati din noapte,de un albastru sublim,apropiat de negru,cu piele alba de aristocrata si parul ca o vapaie nestinsa,vesnic pusa pe sotii,de o veselie molipsitoare,care te coplesea.
Fetita era lumina batraneilor,care,de cand parintii fugisera de responsabilitati,abandonand-o,au avut ca unica vrere sa o creasca frumos,armonios,si sa isi reverse tot prinosul de iubire asupra ei.Bunicul o invatase sa cante la flaut si pian,bunica o invatase sa picteze si sa citeasca.Si viata era abia la inceput.
Ajunsera intr-o camera mare,ai carei pereti erau tapetati cu carti legate in piele maronie.Un candelabru vechi,ce pastra amintrea regalitatii,un semineu si o pendula erau piesele in jurul carora fusese amenajata incaperea.O masa simpla,din lemn de cires,cu picioare de fier forjat trona in camera,inconjurata de scaune din lemn si piele moale,iar la picioare le stateau covorase de blanita facute din capturile bunicului,vanator inrait,si de lana colorata,primite in dar de bunica.
Bunica se duse sa ia o carte din biblioteca,in timp ce Ingrid rasfoia de zoe colectia de viniluri,in cautarea discului pentru acea zi.Scuzabil oarecum,caci era o copila indragostita de muzica.
-Ingrid,vino sa iti arat ceva,scumpa bunicii!
-Imediat buni! Si incaperea rasuna de acordurile de jazz ale melodiei.Pe masa,ceaslovul visiniu cu monograma si ceainicul de bronz asteptau,cuminti,sa le vina randul.
-Ce e asta bunico?Intreba fetita in vreme ce isi turna in cescuta cu flori desenate ceai de tei si flori de portocal.
-Asta,draga mea,e albumul familiei noastre.E foarte vechi si valoros,contine chiar si gravuri ale strabunilor nostrii,comoara transmisa de la o generatie la alta,imbogatit de fiecare prin a carui mana a trecut.
-Wow!zise copila...Bunicul im promisese ca mi-l va arata intr-o zi...
-Dar,banuiesc,nu e nimic rau ca ti-l arat eu.Nu?
-Normal ca nu! Si-asa ma facuse curioasa..stii cum e el.
Degetele-i firave si lungi mangaiau paginile ingalbenite de timp,in vreme ce imaginatia-i bogata o trimitea in vremuri cu parfum de laventica si mosc,la fel ca povestile vanatoresti ale bunicului ce o tineau cu sufletul la gura in serile geroase de iarna. O singura gravura ii atrase atentia,deoarece asemanarea fizica dintre ea si doamna aceea era vizibila.
-Bunico,cine a fost ea? De ce semanam atat de mult?intreba micuta cu ochi curiosi.
-Asta...e o alta poveste,pe care insa ti-o voi spune acum.Sau vrei sa fac si eu ca bunicul?zise ea razand.
-Nuu,hai la fereastra sa-mi spui,zise fetita asezand ceaslovul inapoi in biblioteca.
-Cum vrei tu.Se face tarziu si nu stie nimic de noi.Sa vezi ce-o sa ne caute bunicul...zise Maria zambind strengareste.
-Lasa-l pe bunicul,zi-mi povestea!Off,si mai si ziceai ca nu vrei sa faci ca el!
-Bine curioasa mica! Femeia aceea e ruda bunicului,caci bunicul are radacini italienesti.Ea a fost ducesa de Napoli.
-Da?Ce frumos! Ducesele erau un fel de printese,nu?Ca bunicul asa zicea.
-Da,un fel...ca multe-ti mai spune si el!
-Si cum o chema?
-Numele ei era Elena si trebuie sa-ti spun ca jucat un rol imporant in inflorirea Renasterii.
-Daa?Cum asa?intreba fata,insetata de cunoasterea trecutului.
-Pai,draga bunicii,fiind ducesa,era o persoana foarte influenta.Avea niste standarde exigente,iar artistii care o cucereau,isi cucereau si gloria.Multi au fost trimisi la curti regale sa le decoreze castelele.Si mai trebuie sa aflii ca ti-a lasat cu limba de moarte bijuteriile ei,atunci cand contesa de Provence,geloasa pe faima ei,a otravit-o.
-Mie?Cum asa??Ca doar nu ti-o fi zis bunicul ca ma cunostea!
-Eei,bineinteles ca nu,dar ea stia viitorul.Nu ti le-a lasat tie explicit,dar a zis ca la un timp se va naste o fetita care sa ii semene identic.Acea fetita va primi comoara ei.
-O comoara?Doamne Dumnezeule,o comoara!Nu e si-o pisica in comoara aia?Imi doresc tare mult o mata!
-Nu,mata nu e,dar iti va placea.Hai sa ti-o dau,vrei?
-Bine,dar nu se supara bunicul?
-De ce?A sosit timpul.
Asa ca isi desprinse esarfa de la gat si o lega la ochi.
-Miroase a busuioc!
Se duse la subsol,printr-o trapa,de unde veni cu un cufaras croit dintr-o singura bucata de jad.
-Gata,poti deschide ochii!
-Wow....ce frumos e! Pot sa-l deschid?
-Doar de-asta ti l-am adus.Ia-l! E al tau acum.
Il deschise cu maini tremurande,si ochii i-au fost luati pe data.O bratara cu opale calde si onix grafic,un medalion din safir de culoarea ochilor ei si diamant pe un lant in forma unei franghii subtiri de argint si o agrafa de prins in coc cu perle,rubine si smaralde vioaie,ce contrastau placut cu parul de morcovi al copilei.
Alaturi,o scrisoare fragila,in italiana veche,testament al viitorului.
-Buni,e superb!Nici nu visam macar la asta...auzi,tu imi poti citi scrisoarea?
-Nu,nici macar bunicul.Sarcina care iti revine tie,e sa o descifrezi si sa o implinesti intocmai.Accepti?
-Desigur!Sunt atat de curioasa incat as incepe de-acum.
-Lasa puiule,mai bine hai la cina.Bunicul o fi ingrijorat peste masura.Uite,cheia bibliotecii ramane la tine,langa scrisoare si bijuterii.
-Bunicule,bunicule,ce e de mancare?intreba Ingrid aruncandu-se in bratele batranului.
-Pateu de rata cu stafide,dupa o reteta veche a familiei mele.Tocmai l-am terminat. Iar te-a inchis buni in biblioteca sa-i asculti povestile?zise mosul razand cu pofta.
-Ma tem ca azi ea m-a sechestrat pe mine,glumi batrana.E tarziu,eu ma duc la culcare.Noapte buna,dragilor!
-Noapte buna!rostira ei in cor.
Afara,luna rosie domina lanurile de lavanda melancolica.Ingrid se duse,culese o crenguta si intra incetisor in casa,spre cameruta-i cu ferestre mari.
-Ca sa dorm linistita,ii sopti ea pisicii albe ce venise la picioarele ei.De maine o sa se schimbe multe,rosti ea cu un ochi pe cer si altul la pisica,vizibil ingandurata.
Ca,astea sunt conjuncturi rare,iar un om trebuie sa fie pregatit mai ales pentru neprevazut,nu credeti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu