"Dragule,sa stii ca plec.Nu ma cauta,te implor.Vreau sa vad si alta fateta a spectrului incandescent,nu doar negrul mocnit.O sa fie mai bine pentru mine,pentru tine,pentru toti cei care ne cunosc.Elise."
Asa incepea fila din sipetul cu miros de lavanda,mucegai si vechi.Camera era mare;mare si goala.Focul ardea mocnit,ca sufletele ce trecusera pe-acolo inaintea lui.
Era toamna,totul murea. Numai el se incapatana sa ramana viu,cu privirea-i blanda,de ceara,fixand renasterea din neant a trecutului,a amintirilor.
Incepu sa se plimbe cu pasi regulati,in cadenta pendulei masive ce strajuia de veacuri.Simti un fior inexplicabil cand,ridicand privirea parca spre cer,vazu un tablou ce spanzura de grinda sculptata,nascuta din corpul unui cedru batran,secular.
Tabloul nu era nici pe departe unul obisnuit.Infatisa,intr-un mod oarecum socant,sinuciderea unui suflet. Nu,nu a unui om ce isi lua ultimul bun ramas,ci a unui suflet,in toata amorfitatea sa.Era extravagant si,totodata,marturia unei vieti de durere si chin. Poate ca,daca pictorul ar fi avut o viata roz,capodopera aia nu ar mai fi fost.
Pendula batu cuminte,ora doua.Doar liliecii si bufnitele se ciondaneau sub clar de luna,facand o larma ce ar fi trezit si mortii. Se aseza la masa uriasa ce trona,trufasa,parca vlaguit.
Amintirile sale incepura sa se trezeasca,distrugandu-i povestea,viata,ca pana la urma sa il distruga si pe el.
Lua ceasul din vesta si incepu sa se joace cu el,ca si cum ar fi vrut sa hipnotizeze pe cineva.Ii amintea de bunicul;de barba lui alba si de povestile-i frumoase,intamplate,totusi,candva,in ciuda irealitatilor descrise. Parca bunicul ii povestise odata de o femeie cu numele asta.Da,acum isi amintea,clar,totul.
Era o frantuzoaica intalnita de el in timpul razboiului,tocmai la Paris. Elise era inalta,cu par de foc si ten usor zarit de soare,rabita sa traiasca toate experientele pe care viata le daduse spre degustare.Se temea prea mult de moarte ca sa traiasca apatic.
Pe bunicul il cucerise la un vernisaj gazduit intr-una din acele casute labirintice care strajuiau,vanjice,faimosul turn Eiffel.Tanarul soldat fu fascinat pentru vecie atunci cand o vazu,imbracata de gala langa cateva picturi lucrate maiastru,tesute agale cu nopti amare si zile acide.
Caci da,femeia a carei imagine il bantuia,era una din acele pictorite nazdravane,artistele fara de care Parisul ar fi umbra sfioasa a ceea ce este. Isi facu putin curaj,si o ruga,galant fara a se umili,sa deschida serata ce urma dupa vernisaj.Ea,rusinata,accepta;caci,pana la urma,cine poate rezista in fata unui barbat sarmant in uniforma?
Trecura vremurile aspre ca o poveste frumoasa intr-o zi de iarna. Fata ramase iubirea vietii sale chiar si dupa ce ii sparse inima,oricum prea fragila,casatorindu-se.Razboiul se termina,idila lor cu miros de lamaie si piper se termina si ea,la fel de fantasmagoric pe cat incepuse.Nu vru sa plece umilit din tara pe care ai lui o invinsesera,asa ca insfaca o baioneta si o lua agale spre casuta cocheta in care familia cladita pe sacrificarea inimii lui tinere inca isi fuma,traandav,ultimele ceasuri din acea zi.
Il striga la poarta pe rival.Elise,sau Elsa cum o mai numeau amicii,aparu la geam cu o mina temataore.Stia ce avea sa se-ntample de-acum.Langa biblioteca,o lumanare palpaia profetic.
Caporalul ii puse teava rece a baionetei la tampla,intrebandu-l,parca tunand:"De ce ma?De ce ai luat-o tu tocmai pe ea?Stiai bine,oh,stiai atat de bine cata valoare avea pentru sufletul meu! A trebuit sa imi omori tu ultima suflare de viata,francez jegos si ingrat!Pieri!!"
Nu ii lasa nici macar o secunda sa riposteze,il impusca in cap fara ezitare,sub ochii ei suri,plini de lacrimi amare. Ii lua ceasul si il lasa in poarta,sa se chinuie la fel cum a facut-o si el,si intra triumfator in casa. Elise insa ramasese impietrita.
Ii aduse cel mai frumos tablou pictat de ea vreodata,si i-l facu cadou. "In semn de bun-ramas." sopti suav si tremurand.Accepta,insa numai dupa ce ii smulse,aproape fortat,un ultim sarut.
Oricum,aveau sa mai vorbeasca,dar nu acum,caci prea era proaspat totul,plutea in aer mirosul de sang si tradare,impletit cu zidul de nuc,pluteau peste orasul cotropit,vaduvit de vlaga si de pofta-i gigantica de viata.
Pleca semet spre casuta lui draa,mica mansarda din Praga,intovarasit de suspinele Elsei,pana ce nu se mai vazu.Si el nu stia daca suspina dupa povestea lor,sau dupa sotul ce statea pravalit la poarta,pe aleea ingusta,ca un covor ciudat.
Bunicul pastrase ca pe ceva sfant fotografiile cu el si Elise,scrisorile lor inainte si dupa intoarcerea lui acasa,si i le daduse,alaturi de ceasul celui pe care il ucisese si un revolver nepotului sau,intr-o plimbare prin parc,in decorul de toamna tarzie.
Ciudat ca nu voise sa le citeasca pana in seara aia de octombrie trandafiriu.Le devorase pe toate. Pendula batu ora cinci si soarele incepu sa rasara,iar pe balcon,intampinat de-o lacrima fierbinte si amara,poposi un corb.Il alunga cu un gest agale,cand iesi cu paharul de lichior de nuci sa vada rasaritul.
Ii era dor de bunicul.Nimeni si nimic nu putea schimba asta.Si ar fi dat orice sa ii mai zica o poveste;macar odata.
Dar nu mai putea,era prea tarziu,asa ca ofta prelung si se pravali in fotoliu cu o cafea calda,privind cum ploua. Si,fara sa observe,o lacrima ii curse cand se gandi la jurnalul ascuns in sipetul delicat din lemn de mahon.
Singura sa amintire care nu il durea era cea a calatoriei sale prin lume,in cautarea adevarului vietii.
A si gasit.Viata e drumul unei copilite ce alearga pe o poteca pavata cu cioburi de sticla ascutite si fierbinti,trandafirii.
Sau......nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu