Traim,constienti sau nu,o viata in care misterul si bucuria de a trai au disparut,incet,dar sigur si pe nesimtite.Nu exista un vinovat anume,vinovatul fiind fiecare din noi.De ce?pentru ca nu putem rezista tentatiei imense ce ne atrage ca un magnet urias,de a face planuri.
Nimic nu poate fi spontan,natural si neplanificat.Facem planuri mereu,indiferent de circumstante si de oameni,loc sau cultura.Uneori pare ca e singura trasatura ce uneste oamenii intr-o singura rasa(exceptandu-le pe cele fizice si fiziologice).
Visele si sentimentele,in loc sa fie traite si exploatate la maxim,paradoxal,au devenit generatoare de...planuri.Cat de tragic,nu?Vezi o persoana de sex opus,te indragostesti de ea si brusc te trezesti ca faci planuri:planuiesti cum o vei cuceri,cum o vei pastra langa tine cat mai multa vreme,ce veti face,cand si cum.Suna cunoscut scenariul,nu?
Ei bine,pentru majoritatea din noi,e un scenariu familiar,cu nuante veninoase.
Mi-ar placea sa fiu un ventriloc fara scrupule,invizibil.Ceva asemanator lui Dumnezeu.Dar,vezi,Dumnezeu e chiar mai putin de-atat....e doar o masina de manipulare si conducere a oamenilor de la preistorie pana in viitorul extrem,fictiv.
As vrea ca oamenii sa renunte la ce fac de veacuri...la planurile fara rost,fara continut,sanse de realizare..Sa invete odata pentru totdeauna sa fie,sa simta,sa iubeasca,sa accepte...sau nu,lucrurile ce apar in viata lor.
Insa,cu o tristete enorma,am acceptat ceea ce vazusem cu mult timp in urma:ca acum nu se va intampla asta.Nu acum,nu curand.
De ce?Pentru ca oamenii nu sunt inca pregatiti sa se vada...asa cum sunt,fara cosmetizari si musamalizari fictive.Si va mai trece multa vreme pana cand vor fi in stare sa accepte ceea ce sunt,ceea ce sufletele lor,agonizand,incearca sa le spuna,sa le arate.Dar ei sunt prea rataciti in planurile lor,generatoare perpetue de iluzii si drame,de refugii de carton ce se darama fara sa opuna rezistenta,la prima ploaie aparuta,la prima furtuna.
Dar nu imi voi abandona curand iluzia,visul meu fictiv si abstract,cu care ma mint adeseori;cand vad ca sunt pe cale sa cedez "realitatii"."Poate,candva,o sa se intample si asta"...ecoul etern al sufletului meu invadat si pustiit draconic de-atatea ori,in atata de putina vreme.
Poate....candva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu