joi, decembrie 29, 2011

Mine in oglinda


Era o zi de toamna lunga,cand melancolia facuse cerul sa planga cu lacrimi reci,vinete si taioase,ce cadeau lent,ca apoi sa moara fugind,pe ulita colbita,ascunsa sub hainele-i de arama si cupru.Din cand in cand,o adiere blanda,cu miros de mere,crizanteme si tamaioasa iti ingreuna sufletul,aducand la suprafata amintiri,oprind parca timpul.
La capatul ulicioarei,se afla o manastire.Era micuta,smerita si cernita,ce te facea sa vezi si altceva decat ceea ce atingi.Nu fusese acolo dintotdeauna,de fapt era un lacas unde se adaposteau femeile a caror viata fusese grav incercata,suferind mai mult decat ai fi crezut ca se poate.Si acolo erau hoate batrane,care furau ca sa traiasca,femei vaduve pe care societatea le izolase,neveste de ocnasi,copile din flori.
Aveau o rasa lunga,albastrie,care era legata in talie cu cate-o franghie simpla,de lana,iar pe cap purtau valuri de borangic alb,brodat. Nu aveau nume si erau mai mult o familie decat orice altceva,unite de amarul vietii traite pana atunci si crea rutdinta ce nu le parasea niciodata,in vremuri mai bune. Gazduiau fiecare drumet,impinsede vorba staretei lor,care spunea ca:"De unde dai,Dumnezeu iti da."
Pe drumul pustiu,strajuit de mesteceni si stejari ruginiti mergea agale o caruta vopsita in culori vesele,trasa de un asin,ce contrasta cu rugina locului.In caruta,sub lacrimile ploii,erau trei mimi:visatorul dezamagit,tristul notoriu si veselul acut.
Erau imbracati cu pantaloni negri,stramti,bluze albe cu dungi,palariute de fetru si manusi albe,scurte de catifea.Fata le era pictata cu un strat gros de pudra alba,ochi conturati cu negru,iar gura larga si rosie.Astfel,unul avea o lacrima desenata pe obraz cu tus,gura cu colturile lasate,ca o intrupare fireasca a tristetii.Celalalt,visatorul,o fata in fapt,lucru ce il spunea cocul din ceafa,avea ochii conturati astfel incat sa para ca mereu se uita pe o fereastra,iar veselul o gura ce ii punea un zambet larg pana la urechi pe fata.
Se oprira,uzi pana la piele si infometati,sa ceara adapost maicutelor.Cea mai tanara novice broda la fereastra,ascultandcaderea cadentata a ploii.
-Maica Lionora,maica Lionora,ia uite,vine o caruta-ncoace!zise Elenuta.
-Lasa-i sa vina copila,ca Domnul primeste pe toata lumea in casa Lui.Or fi niste drumeti apucati de ploaie pe drum,spuse Lionora cea sfatoasa.Avea 83 de ani,dar nu isi simtea corpul asuprit de betesugurile varstei.
Asa era.In scurt timp,in poarta de lemn pictat a manastirii,rasunara trei batai scurte.
-Intra,usa noastra iti este deschisa,oricine-ai fi!se auzi vocea unei calugarite.
Cei trei mimi intrara,timizi,in curtea larga ce arata ca o lume pierduta.In curte erau ca strajeri artari rosii ca focul,vita-de-vie,iedera si nuci,la baza lor fiind crizanteme si dalii rosii,galbene,albe si roz.Dovlecii isi intindeau alene vrejurile pe pamantul negru,etalandu-si parca mandri sferele portocalii si vivace.Era liniste acolo,multa,cat pentru tot zumzetul si galagia pe care le avusesera de indurat pana atunci in orasele mari prin care trecusera.
Caci erau oameni de poveste acesti mimi;fiind tot mai putini pe zi ce trecea.Se afundasera de prunci in tacere,fara a fi fost siliti de nimeni,vorbind numai prin semne si chipul lor pictat.
Numai ici-colo cate o maicuta isi murmura fierbinte rugile,tulburand o liniste altfel perfecta.
Veni seara,iar ploaia care abia incetase dadu loc unui apus splendid,fara nori,sa se desfasoare in toata splendoarea sa pe cer,lasandu-te mut.
Pusera masa in curte si mancara,plini dee recunostinta si evlavie,dupa care oaspetii au fost dusi de catre stareta in chilia ce le era mereu gatita de musafiri.
Camaruta se afla chiar langa capela,micuta si curata,asteptandu-si,cuminte,locuitorii.Era cu o ferestruica prin care se vedea gradina cu flori ingrijita de maica Lionora cu atata drag,ca pe ceva de pret.In mijlocul gradinii cu dalii si trandafiri de toamna ce stateau alaturi de petunii colorate si o tufa de Mana-Maicii-Domnului,era un iaz pe care se jucau voiosi cativa bobocei de rata,sprinteni si frumosi.
Amicii erau in camera,pregatindu-se sa dea de mancat asinului ce-i astepta cuminte,priponit la poarta,cand Amelia,fata din grup,gasi o usa pipaind in joaca peretele de langa soba.Ii trimise pe cei doi la asin,ea ramanand sa isi exploreze descoperirea.
Deschise usa cu teama,cand se pomeni intr-o alta cameruta,insa mai mica,mai obscura.Era oincapere ingusta,iar cand aprinse opaitul ce-l luase cu sine,vazu ca era,de fapt,la capatul unui coridor lung.Pe coridor erau felinare presarate din loc in loc,sparte si vechi, ce luminau ambiguu cu o lumina calda,ca de torta si de soare. Continua sa mearga printre cufere vechi ca povestile bunicii si panze de paianjeni,pana cand dete de o alta usa.O deschise si gasi,dupa ce ajunse intr-o zona mai sigura,caci imediat cum intrai,peretii se cutremurau si incercau parca sa se surpe;gasi o perdea orientala din carbuni stinsi,uzi si grei,insirati pe-o ata groasa,care dormea bland si greu. Misca doua ate si merse mai departe,avida de curiozitatea a ceea ce o sa mai gaseasca.
La picioare ii cazu,de nicaieri,o scrisorica roasa de soareci pe alocuri si ingalbenita de prea-multul timp ce trecuse peste ea,dar,cu toate astea,slovele inca se mai puteau citi clar.
Iata ce spunea:"Trecutul se-ntoarce,constiinta nu-ti da pace.Stii ca nu esti chiar ce pari,asa ca degeaba sari.Eu stiu cum esti si nu te las,Linistita sa faci vreun pas.Invarte-ti capul de 2 ori,invarte-te cu totul de la stanga la dreapta,bate din palme odata si afli ce-a mai ramas!"
In acel moment,ochii Ameliei se inlacrimara si se auzi un sunet grav,de orga. Deveni si mai curioasa,asa ca facu intocmai ce zicea ravasul buclucas,care o trimise intr-o camera uriasa,in care era un labirint facut din oglinzi ce straluceau ciudat,fara ca cineva sa le fi curatat vreodata.
Si erau acolo oglinzi venetiene,ovale,cu rame de argint,patrate,triunghiulare,mai mari si mai mici,insa regina se afla undeva departe.Era o piramida uriasa din oglinzi,in varful careia se aflau,i se parea ei,o gasca si-un batlan.
Se privi in prima si se vazu asa cum era acum,un mim.In a doua care ii iesi in cale se vazu copila cu plete negre,bruna,cu o cununa de maci pe crestet,zburdand pe camp.
Atunci izbucni intr-un planset mut,de neimaginata obida.Trecu pe langa alte cateva oglinzi cochete si ajunse la o oglinda triunghiulara,cu baza in sus,unde vazu o batrana imbracata saracacios,cu o rochita de voal rosu,insa pastrand manusile scurte si palaria de mim.Era ea,la batranete,lucru care o cam sperie,dar nu destul cat sa se opreasca...Nu inca.
Pasind agale,o boare incepu sa intre prin crapaturile tavanului,stingandu-i opaitul firav.Oricm,lumina din tavan intrase in camera,unde vazu ca,de fapt,doar putine din oglinzi erau bune,restul fiind murdare de lacrimi,de sange,ciobite,prafuite.Mai avea doar putin pana la piramida pe care vazu ca stateau,de fapt,o bufnita alba si un corb cu aripile desfacute.
In oglinda patrata la care ajunse,zari un demon cu ochi de ceara si par lung,fara gura,doar cu urechi si niste maini lungi;era raul din ea,pe care incerca,de ani buni,sa-l ucida.Fugi de la acea oglinda la dreptunghiul care era ultima oglinjoara inainte sa ajunga la piramida.
Dreptunghiul ii arata o fata cu par de cenusa,subtire la corp,cu aripi mari,de tina uda,purtata de fluturi ecvestrii pe brate,ca o zeita.Si isi aminti,razand,de tabloul bunicii,cu a lui poveste.
In vremea asta,colegii ei de drum o cautau,ingrijorati,prin manastire,in timp ce isi repetau de zor numarul pentru festival.
Ajunse pana la urma langa piramida,invartindu-se pe langa ea de cateva ori,fiind convisa ca trebuie sa fie undeva o intrare.Si gasi,intr-adevar,intr-un perete,o fisura micuta,cat sa incapa doua degete subtiri.Baga degetele in fisura si incepu sa traga asa cum tragi de-un material,si se desfacu,imprastiind lumina.
Intra si vazu o spirala groasa de ametiste mate,care urca spre varful piramidei,printre care intrau de nicaieri in spirala raze de lumina.Insa nu era nici pe departe o lumina normala,ca cea a zilei,ci una rece,albastra,taioasa,insa deopotriva frugala si moarta.
Pasi spasita si ingandurata in spirala,unde pe data cugetul ii fu amortit de atatea miresme.Rodie,nuci,iasomie,lavanda si brad,toate sub carmuirea unei umbre firavede mosc,se unisera pentru a o duce departe.Si simti cum aerul o ridica intr-un iures napraznic,cum pietrele devin stralucitoare,doar pentru a se rematifia,ca intr-un haos ce te pierdea,nestiind de-i aievea sau nu.Ii zbura palaria,pe care i-o prinse in cioc bufnita,in vreme ce corbul dadea din aripi tot mai tare.
Ajunse in varf,unde isi primi o pereche de aripi cenusii,baroce,sculptate,si palaria ei cea draga.Pe brat ii aparu un dovleac din care se revarsau iedera si orhidee albastre,semn ca povestea ce patise nu fusese aievea.
Fu expulzata pe data din acel loc,odaat ce incepu sa se darame,cu toata povestea aia naucitoare,naluca.Si se pomeni iar in gradina,insa acum era primavara si parfumul salcamilor si-al iasomiei te imbata,pe cand florile rozalbeale ciresilor te orbeau cu frumusetea lor fara cusur. Fu intampinata de macaiala ratustelot catarate in umbrele colorate ce zburau prin aer,aievea,copilareste.
Dar magarusul,caruta si cei doi prieteni plecasera,iar ea ramase si-acum cautandu-i prin alte zari,devenind cunoscuta tuturor ca Amelia,Regina de Cenusa a Mimilor,prietena tuturor copiilor din lume si ocrotitoarea povestitorilor nomazi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu