Postulatele Ipocriziei

E seara,linistea imbraca in mistere totul :cantul de pasari,soarele ce tocmai apune,visele si sperantele pastrate cu sfintenie de veacuri.
Doar un suierat strident lasa un val de otrava peste tine,omul ce ti-ai asumat o viata...hmm...decenta,cu bucuriile si neajunsurile aferente,cu farmecele ei.
E...EA!Cum cine?Ipocrizia,sora mai mica,dar cu mai mult venin in sange a egoismului,vecina din umbra,gata de atac a perfectiunii.Sau,mai simplu,cel mai mare rau eliberat de Cutia Pandorei vreodata in lume.
Si...brusc oamenii se crispeaza,se incordeaza,devin la fel de rigizi ca o cariera de piatra.Acum,fiecare si-a pus masca,a devenit o noua persoana,pusa pe strans,pe avut,pe adunat.
Debuteaza subtil,asemeni unui parfum fin,cu intrebari subtile,precum "De ce trebuie sa visez la ce altii doar au?";"Cum ar fi daca...?Sigur mai bine!Indubitabil!";"Nu-i asa ca el nu merita?";"Eu ce merit?" si alte afirmatii in acelasi ton,ajungand sa se infiltreze in constiinta-ti asemeni unei otrave ce se infiltreaza in sol,pana la izvorul de apa.
Cum recunosti un ipocrit?Destul de simplu,as cuteza eu sa spun. In primul rand,sunt foarte buni mincinosi.N-ai sa gasesti vreodata un ipocrit sincer,caci adevarul si ipocrizia nu pot coexista in aceleasi coordonate,nici macar in logica celei mai bolnave ratiuni,insa nu e de negat faptul ca ei se descurca foarte bine in a simula sinceritatea.
Apoi,ii vezi mereu ingrijorati si tematori,ca si cum s-ar teme sa nu li se afle secretele murdare,sperate in pamantul uitarii pe veci.
Sunt mare parte din cei ce vocifereaza frenetic,gol si fara sens,ca banii sunt tot ce conteaza in viata,cheia spre fericirea mult-vanata de toata spita omenirii.
Nu au o imagine de sine,evaluandu-se prin prisma posesiunilor materiale detinute,atat ale lor,cat si ale celorlalti asemeni cu ei.
Ce e ipocrizia?Disensiunea gand-cuvant-fapta,o treapta in drum spre sociopatie,chiar daca ii vezi deschisi catre societate si nou,ipocritii sunt cei care vor ceda cel mai usor temnitei izolarii.Individul "suspect" de ipocrizie nu va recunoaste niciodata ca e ipocrit,nici macar in fata lui insusi,pentru ca ar fi acelasi lucru cu a-si pune dinamita la temelia lumii lor cladita din interese meschine si efemere.
Ipocritul nu poate fi suspectat de dedublare,pentru ca aceasta presupune sa ai doua personalitati alternante,pe cand el nu are nici macar una ; deci poate fi orice.
Nu il poti banui nici de tulburari bipolare,deoarece are o luciditate taioasa si rece ca a Crivatului in noptile reci de iarna,pusa in slujba obtinerii de bunuri materiale,in goana neintrerupta spre varful ierarhiilor fictive.Un alt lucru de retinut despre ipocrizie este ca germenii ipocriziei si ai egoismului fiinteaza in constiinta noastra inca de la nastere.Asta daca plecam de la premisa ca perfectiunea e calea spre evolutie si,de ce nu,daca situatia o cere,spre revolutie.
Altfel,vom cauta modalitati de intelegere a cum victima si agresorul se inteleg de minune,cum subalternul ii face complimente sefului,il trateaza asa cum odinioara sluga se comporta cu nobilul feudal pentru a avansa ierarhic,in pofida faptului ca declara constant ca nu il suporta;prieteni ce par eterni recunosc public faptul ca nu mai exista nicio urma din afinitatile reciproce care ii uneau.
Ipocrizia nu-i doar a lor.E-a tuturor oamenilor :a ta,a mea,a lor,a voastra,a lui...insa e de datoria fiecaruia sa descoperim o modalitate prin care sa o exilam pe fundul unui vulcan vesnic activ,in Cutia Pandorei ferecata cu o mie de lacate vrajite.
Doar asa putem sa ne salvam de otrava pe care suntem fortati,constransi social,sa o bem pentru a fi acceptati,lasati sa evoluam.
Si,brusc,lumina apusului deveni mai calda,trilul pasarii mai voios,iar chipul omului,mai senin.
Caci,dragilor,poate ca nu vi s-a spus,insa adevarul e singura minune ramasa. O minune generatoare,la randu-i de alte mici miracole,ca un caleidoscop din mozaicuri de culori,de cioburi de fum.