Libertate

E libertate atunci cand lucrurile nu merg
Asa cum ai vrea,sa le fortezi pana converg,
Pana cand poti sa tipi "Eu pot sa aleg!"

Libertatea e dupa multe zabrele,
Nimeni nu poate sa le nege,
Pentru ca sunt incercari prea grele
Si sunt ale tuturor : ale lui,ale tale,ale mele.

E numai o cusca umpluta de sange,
In care un suflet trist plange,
Prea disperat ca la lumea ei nu mai poate ajunge
Si ca,pe masura ce timpul curge,
Amintirea lumii de smarald despre ea se va stinge.

Un cocor melancolic apare pe valuri,
Un strigat funebru se-aude din zare
"Vreau sa fiu liber!!" e o iluzie oare?
Si amintirea tardiva a captivitatii dispare,
Ca un joc de zaruri in doua care.

Libertatea o castigam fiecare
Luptand in fiecare secunda,prin aer,foc si mare,
Pana cand ultima farama de speranta moare
Urmata de o viata trista,plina de nepasare

Scrisoare pe vant

A ajuns oare la destinatie scrisoarea mea?
Oare cat s-au bucurat cand au citit ce era scris in ea,
Marturii tacite ale zilelor fugite
Pe covoare de vant spre alta lume,
Nelasand in urma nici macar un nume

E scrisoarea mea pe vant,
Scrisa cu lacrimi in gand
Terorizata de intrebarea cand
Va disparea ultima urma de sfant.

E o petala de trandafir uscata..
Dovada a vremii ce inca se desarta
Indolenta spre alte vami,
Fara sa ii pese de povesti,lacrimi sau vremi

A aparut ca din senin scrisoarea
Ce nu face decat sa sporeasca mirarea
Despre tot ceea ce va ramane din nisip,
Doar un alt castel in Spania pustiit

Pe brate de vant strengar purtata
E scrisoarea cea nou creata
Din amintiri vechi si noi
Care in fieacre secunda viata imbata
Ca un parfum tare,cu rama cerata,
Purtata in acelasi timp de doi
Copii veseli ce isi cautau in gunoi
Visele,povestile,sufletele inghetate sloi,
Ucise nevolnic de ura din noi

E doar o scrisoare pe aripi semete de vant
Si timid ca o straina iti aluneca in gand
Amintirea visului cel mai naucitor
Care ti-a navalit sufletul de muncitor
Asa cum ziua il ucide,otravitor,
Cum un altar sacru e cuprins de foc mistuitor

O ultima granita e trecuta de dor
Asasinul umbra,parte din decor,
Pitit sagalnic dupa un sters sicomor,
Gandind in liniste si parfum urmatorul omor

Nebuloasa de argint

Era un inceput de vara torid,undeva in lume.O eleva se plimba,cu pasi marunti,lenti,prin orasul ce intra parca in putrefactie.Avea "o fereastra"...si-o luase singura de fapt.Si acum cutreira prin arsita de iunie viteaz,nestingherita,gandindu-se la tot felul de lucruri,iar,pe nesimtitite,a ajuns pe stradutele pavate ale parcului,parcul atat de pomenit de toti liceenii...fie mai mari,mai mici sau de-o varsta cu ea.
Simtea cum o moleseala ii cuprinde corpul pe secunda ce trece,ca fiecare pas pe dalele parcului o infiorau.Era ceva bizar,parca ar fi pasit pe amintiri,pe sticla fierbinte si taioasa,pe ceva sfant.
Se stia depasita de ceea ce simtea,asa ca se aseza pe o banca,la umbra unei salcii,sperand ca va trece repede...n-avea timp de pierdut.
Incerca sa ramana treaza,dar fu peste puterile sale.Bau o inghititura din sticla cu apa pe care o purta mereu la ea si,fara sa vrea,inchise ochii.
Apoi,simti subit un val de racoare.Deschise laarg ochii sa vada ce e si se trezi in alta lume,una de vis...
Banca si parcul disparusera,iar ea statea pe pamant.Sau pe cer,nu era sigura inca.
Era...alta lume.Una frumoasa,dar de o frumusete rece,moarta...Totul in jur era diafan,stralucitor si opulent.Si pentru prima data se trezi in ea instinctul : intai vazu cat e de mica si se temu.Apoi,manata de curiozitate,se duse sa vada ce ascund faldurile mari.Si gasi,intr-adevar,un sevalet uitat parca de un pictor ce vroia sa deseneze acolo.
Cauta prin buzunare si gasi un creion.Cam tocit,dar..
Incepu prin a desena o pisica.Si mata vargata,rosu cu mov,aparu langa ea,mieunand suav.Apoi urmara un stilou,o floare,un lac.Si,ca prin miracol,au aparut,pe rand,toate.
Acum ea devenise ce si-a dorit,ce a visat in secret...era Dumnezeul propriei lumi.
Se simtea coplesita si singura ; singurul suflet din faldurile alea mari,de argint.Desena o usita si reveni in parc,mai bucuroasa ca oricand.
Avea acum o a doua casa,o lume unde avea drept de viata si de moarte,care ii dadea aripi.
Lasase in locul ei,ca paznic loial,un catel visiniu si usa intredeschisa...ca sa se intoarca acolo,pe nebuloasa ei,oricand.
Si pleca spre liceu zambind..acum intelesese care era magia parcului.

Senin

Ceru-i senin ca o oglinda curata,
De-o pasare-n zbor fugar sagetata,
Senin ca visele cu parfum de mar crud,
Ca sufletele celor ce plansul n-aud

E senin decorul de pe prund,
Locu-n care ma ascund
Cand vreau sa fiu eu cu mine,
Confuza de prea mult bine

E un camp cu macii rosii,
Amintirea timpului de care niciodata nu vei sti,
Cu litere mari,din izvoare si fioruri
De care suntem legati prin doruri

Radacinile unui arbore,inspaimantatoare,
Au luptat din greu sa iasa la soare,
Sa ne-arate ce oroare,ce lume devastatoare
Ascunde dibaci nadirul in maruntaiele sale

E frumos,soarele arde,iarba-i verde,e senin
Poti sa juri ca orice chin a pierit
Ca un tardiv si ultim suspin,
In pocalul negru cu venin,
Ce s-a distrus acum in soare
De nici amintire nu mai are

Spune-mi

Spune-mi povestea valului ce leaga nordul de sud,
Spune-mi soapta din vis pe care mi-e dor s-o mai aud,
Spune-mi cum arata un suflet pustiu,
Caci altul decat al meu nu mai stiu

Clopotele se-aud in linistea tarzie,
O ruga muta zguduie padurea aramie
Ma tem prea mult de ce o sa fie...
Spune-mi ca de visu-mi pierdut nimeni nu mai stie

Arata-mi in noapte ca si tie ti-e dor
De lacrima de sange inchistata-n bujor,
De pictura cu lama pe cer la apus,
De toate visele care nu s-au spus,
De toate povestile care triste s-au dus
Cu inimi grele spre alte zari,
De sufletele care inca mor
Pe demult neumblate carari
In amintirea sacra a unui ieri

Zi-mi ca e soare,arata ca-i umbra,
lasa sa curga in izvor viata sumbra,
Grea ca plumbul si lunga ca infinitul,
Osanda tacita ce-o duce pocaitul,
Care-l asteapta pe Dumnezeu sa-i grabeasca sfarsitul
Si care pana atunci asculta vantul...amaratul!

Tablou

E-o noapte calda de mai,cu un cer de cerneala
Nu a ramas decat o liniste mormantala
Iar acum,intr-o doara,
Din campia mare,goala,
Se-aude o struna calda de vioara.

O fetita balaie sta in genunchi suspinand,
Un vant naprasnic venit de departe se-aude suierand,
Ma uit la ea tacuta si ma bate un gand,
Imaginea celor ce sufletu-si vand

Luna apare,fantoma de clestar,
Ce bantuie campia iar si iar,
Mare de smarald colorata de cate un mac,rar,
Nestrabatuta de nici un fluture macar

Copacului stingher o frunza ii cade,
Fericirea si viata sunt inca departe
Vioara a incetat,dar struna rece de lira
inca se-aude,
Calatoria incepe spre vise nomade
Ruinele si umbrele trecutului sunt moarte,
Iar in lumina rasaritului inceteaza ultimele soapte.

Enigme uitate

Vise cernute,prafuite,
S-au nascut la ceas de seara
In locul unde cuvintele incep sa doara,
Iar decorul se topeste,ca o lumanare de ceara,
Amintiri ostile,amintiri uitate.

Totul e gri,e ostil,nimic nu e bine,
Astept cuminte sa treaca vremea pe langa mine,
Privesc fereastra,uitand de sine,
O dulce si latenta visare
Ascunsa in cuferele de cedru si santal,
Induse in agonia existentei,de un parfum ireal

E un sentiment ciudat si molcom
In lumea viselor unde ma legan din zori pana adorm,
A carei raceala mentolata ma duce in zbor
In lumea copilariei,iubirilor de care mi-e dor,
Dar poentru care ar trebui sa mor,
Pentru ca mi au mai ramas decat sipete pastrate ca odor.

Sunt enigmele unui suflet blazat,
In uitarea cu parfum de sange uitat,
Aruncate hidos,scufundate intr-o laguna
De pumnale otravite,cu lame ascutite
Care te unesc cu abisu-n apus pe nesimtite,
Ca miile de sperante prabusite
Pe un covor incolor de suflete cernite,
Asternute tacit de fiinte ravasite,
Peste pamantul reavan al cuvintelor nesoptite,
O eternitate de enigme uitate,de intelegeri tacite.