Adio

Adio...ce cuvant greu!
S-a gasit sa orbecaie la ceas de noapte prin negura sufletului meu,
Cu speranta ca isi va gasi in el si locul sau,
Pamant in care n-a ajuns samanta de rau

Asta a fost ultimul cuvant
Dintr-un vechi si sacru cant
Ce-a ajuns purtat de vant,
Din rai pe pamant

Un susurat se-aude in gradina cu ciresi
O vraja sublima de sub care nu iesi
Nici iarna,nici la apus.
Asta e...ce-a fost,s-a dus!

Viata lunga,viata grea...
Oare cine te mai vrea
Sa ii stapanesti mintea,
Sa ii furi ziua,noaptea,
Asteptand,cuminte,moartea?

Adio,lanuri verzi de ura!
Vreau sa gasesc iar calea buna
Spre o lume vie,pura.

Uite o vaza de lut!
Ma ineaca valurile din cutit,
Ma ard razele din verde,
Dar eu tot raman sa lupt
Cu puhoiul care crede
Ca el aude si vede,

Sa ii tai durerea mea
Pe blanita altcuiva,
Pe temei de casa grea,
Putred tare,lama rea,
Raza arsa tot mai jos.
Catifea,lemn si pucioasa,
Din venin acum sa iasa
Pan' ce luna nu se lasa

Adio,ramai cu bine,
Cu lumini profane de maine,
Nuci inchise in pridvor,
Iar in ele zace-un dor
De-al vremii verde izvor,
Codru impaciuitor,vraciul tuturor,
Zid de viata si dantela
Desenate pe-o umbrela

Si in zece luni visate,
Omul sa devina sarpe
Si pisica lemn turbat,
Ca ce-ai gasit,ai cautat!

Iar sub zidul de pamant
Sa gasesti un soare sfant
Sau macar o lumanare...
Deh,nimic nu e ce pare!