Furtuna

Pe un drum prafuit de tara am apucat,
Lasand la o parte tot ce timpul mi-a dat,
Intr-un mal de rau ingropat,
Sa le iau mereu de unde le-am lasat.

Frunze de vie bolteau cararea,
Pazita de-un corb trist ce tinea lumanarea
Unei sticle din cioburi,de parfum,
Ce dormea firava,pe panze de fum.

Am ridicat sticluta incet,
Caci imi era teama paznicul sa nu-l destept,
Cu mana tremuranda am iscat furtuna
Iar panza de fum a napastuit matraguna.

M-am ascuns intr-o vagauna,
Speriata de la inceput de furtuna
Acopar pestera cu o piatra,
Incep sa ma gandesc la ce ma asteapta,
Si ma decid sa deschd sticluta cea fina.

Acum pestera mirosea a lamai,a rece si-a lavanda,
A cafea dulce,a lava trandafirie si a gri inocent.
Ca o sa imi ia trecutul era evident...

Afara ploua a negru,cu sange,
Corbul se albise si incepuse-a plange
Ascuns dupa o lespede rece,
Rugandu-se si sperand ca va trece.

Soarele incepu sa apuna,speriat
De tot sangele putred varsat,
Ca se pitise se simtea vinovat,
Insa totul trecuse,nimic nu mai putea fi reparat,
Numai ca lui ii va lua ceva pana sa se catalogheze ca resemnat.

In mijlocul sticlei,o floare aparu.
Era mareata,caci din cruzimea furtunii se nascu,
Iar zidul mintilor mici leagan ii fu.

Avea lujerul drept,o lumanare alba,
In varf de infinit o singura petala,
Violet,roasa de vreme si iele,
Cu miros de stele fierte,ierburi grele si vise efemere.

Am rupt-o si ea la randu-i m-a rupt de ale mele,
M-a exilat in gri printre stele
Si am murit intr-o carte veche.

Iar lespedea alba-i acum verdem
Cantecul lebedei nu imi mai ajunge la ureche
Si nici fragment de vis,idila sau cheie nu se mai vede.