miercuri, iunie 22, 2011

Castelul tigancii


Candva demult,la inceputul timpului,o tigancusa cu doua castane sticloase in oc de ochi si cu aur in par mana pe drumuri de campuri pustii o caruta pe jumatate distrusa la care era inhamat un cal negru,puternic,oprindu-se din loc in loc sa simta pamantul sub ea si cerul deasupra,sa bata darabana,sa joace si sa cante.
La un momentdat,luand ciobul de oglinda zgariat de vreme,vazu ca a ajuns in alt loc;unul ce o speria,cat vazuse ea de multe.
Era un satuc darapanat,pustiu,unde nu se auzeau decat suieratul vantului prin covorul de frunze moarte si nechezatul calului,profetic parca.Si,intre toti copacii aia ce isi intindeau sfidatori ghearele la cer,voind parca sa-L prinda pe Dumnezeu si sa il smulga din cer,printre frunzele rosii,galbene,stacojii,argintii si verzi ce se bateau cap in cap cu griul putred al caselor,cu indigoul funest al cerului si nisipul drumului ce zbura prin aer,protector si atotputernic,stapan absolut al locurilor si vremii.
Se simti,pentru prima oara,altfel.Era libera de cand se stia,dar acum se simtea si ea vie,stapana...mai stapana ca toate reginele la a caror caadere asistase in clepsidra.
Cobori din caruta ei peticita la un pod.Lega calul de un frasin ce strajuia trecerea spre cealalta parte de sat,lua cartile de tarot,globul si darabana si porni la drum,agale.
Nimeni nu stie ce spera sa gaseasca...un om,o fiinta??oare ce vroia de la locul ala stingher,mort si uitat?
In fata ei aparu o colibioara parca mai mica decat toate.Intra,curioasa fiind din fire,si se aseza pe podeaua putreda,gata sa se transforme in cenusa.Incepu sa se uite in jur in timp ce construia,cu migala si grija,un castel din cartile aduse cu sine. In jur erau numai usi.Usi,geamuri si trape.Deschise o usa si gasi o cutie inchisa cu un drug de fier ruginit.Deschise o trapa si vazu o papusa ruseasca.
O lua tematoare,stiind ca bunicii sale o papusa ca aia ii adusese sfarsitul,si incepu sa o deschida.
Gasi intai o lacrima,pe care o dosi intr-o carte de tarot veche,apoi o panglica pe care o rupse si o sufla,facand un foc ce salta vesel,luminand totul cale de un infinit,iar apoi,trei flori de crin albe,ce porneau din aceeasi celula,aceeasi coada.
Erau albe,pure,iar pe ele straluceau picaturi de sange greu,vinovat.Stralucea mai puternic decat roua,soarele luna,pietrele scumpe..mai tare decat tot ce vazuse pana atunci.Le baga repede in san,lua cartile,si incepu sa goneasca nebuna spre cal,la caruta ei,parasind locul si fugind cand totul incepu sa dispara,mai grabit decat daca ar fi fost atinsi de suflarea Creatorului Nebun.
Batu de trei ori darabana,striga in soare si disparu spre alte lumi,cu inima usoara.Acum isi gasise castelul in Spania,castelul ei...
Ca asta e viata..un etern castel in Spania.Al meu,al tau,al tuturor.Un vis din cioburi colorate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu