Lumina a fost dintotdeauna ceva sacru,pur.A fost venerata de oameni din timpuri imemoriale.
Insa ea nu e doar atat....ea e doar o fateta a infinitului.Odata cu ea s-a nascut Intunericul
si coexista inca din eternitate ca sa moara odata cu timpul cel fara de final.
Cand lumina dispare,satula de materia profana,intunericul vine grabit sa acapareze scena
universurilor infinite ce sfideaza realitatea.
Intunericul e considerat profan,abject si sfidator,un ventriloc dibaci ce tine in mana-i
de titan materia,la fel de perfida ca si el,insa mai slaba,mai lipsita de profunzimea
reflectiilor de orice fel,de aparenta momentelor traite cu adevarat,profund si constient
,de catre marionetele triste,cu o veselie sumbra intiparita pe chip.
Insa nici intunericul nu lucreaza singur,ci cu ajutorul demonilor,demiurgi malefici,zamisliti
din gandurile reprimate ale materiei ca intr-o inchisoare fara posibilitati de scapare decat
milostivirea Creatorului.Dar,daca Acesta s-ar milostivi sa le dea drumul,razboiul s-ar sfarsi.
Caci asta e totul pana la urma : un razboi.
Si nu s-ar incheia oricum,ci cu victoria Intunericului.Pentru ca de-asta dureaza atat : Intune-
ricul,partea renegata a intregului,isi cere drepturile.
Vrea sa fie recunoscut drept ceea ce este de fapt,nu ca o fantasma sumbra iesita din tristetea
abisului.
Demonii nu lucreaza oricum,nu pot si nu vor sa fie prinsi.Fauresc neincetat iluzii,aluzii,lumi care
te lasa fara replica atunci cand le vezi frumusetea fictiva si te lasa sa te intrebi nedumerit
" Ce am facut de am ajuns aici? ".Lumile demonilor sunt insa pline de torturi ascunse cu o
dibacie care iti ia graiul,dosite sb poleiala creata mestesugit din gandurile si dorintele noastre
refulate.
Visele sunt uneltele lor magice.Insa nu toti actioneaza la fel,chiar daca,in ultima instanta,rezultatul
este acelasi.
Sunt organizati riguros in legiuni,noua la numar,mai puternici pe masura ce marionetele opun rezistenta
mai aprins,mai inversunat.
La inceput te provoaca,te incita sa descoperi universurile ce te inconjoara,sa te descoperi si sa nu iti
impui limite fatidice,lipsite de sens.
Acestia sunt cei mai inofensivi,singurii care lucreaza din exterior,indiferent de sunt sub pavaza Intune-
ricului,sau descoperiti,la Lumina.
Restul sunt demoni interiori,ce iti viruseaza sufletul si ,pe nesimtite, creeaza ganduri percepute ca fiind
ale marionetei firave, cu bratele incatusate de sfori groase.
Insa unde e Lumina,demonii nu se duc. Se feresc de ea fiindca,cu toate siretlicurile lor marsave,stiu ca
vor fi biruiti.
Nu va spun ca asceza spirituala si fizica e calea spre Lumina,fiindca ar fi un lucru sfidator.
Asceza,sub orice forma,e refugiul in care sufletele pierdute se ascund disperate,cuprinse de teama
pierderii totale si ireversibile a esentei.
Calea spre Lumina e Gandul.Din Gand,faci Cuvantul,esenta tuturor lucrurilor indiferent de tabere,iar din
Cuvant faci Fapta,transpunerea Gandului in materie.
Insa ca sa gandesti, trebuie sa te cunosti, ca sa vorbesti trebuie sa fii stapanul sufletului tau,iar ca sa
faci,trebuie sa iti asumi orice urmare.
Trebuie sa te ajuti ca sa poti ajuta pe altii,sa te iubesti ca sa iubesti pe altii,sa te respecti ca sa ii poti
respecta pe altii.
Frica nu are ce cauta in drumul spre Lumina,altfel ar fi compromis inca de la inceput,condamnat la esec.
Trebuie sa ajungem la Lumina,insa ce e ea? Lumina nu e ceva ce putem atinge sau simti. O simtim
puternica sau slaba,in functie de suflet,insa nu cu simturile oferite de Creator,ci cu inima noastra,cea
mai valoroasa comoara a unui om. Cand ti-ai pierdut inima,ai pierdut totul.
Lumina inseamna cunoastere,speranta,hotarare,pace,insa ca si alte cuvinte, a ajuns un cuvant searbad,
,lipsit de sens. Sintagme ca " luminita de la capatul tunelului " si-au pierdut de multa vreme insemnatatea
,ajungand sa fie folosite doar in discursuri demagogice de incurajare.
Vorbim de simboluri,insa si ele s-au pierdut in negura timpului,fara sanse sa fie regasite complet,poate
doar in revelatii fulgeratoare.
Oamenii cauta chei,cufere cu comori ascunse si porti care sa se deschida din senin,daruind altruiste
fericirea.
Dar comorile si cheile reale ,adevaratele porti catre fericire sunt vorbele,simbolurile si sensurile autenti
-ce,pierdute de prea mult timp si carora le-a sunat ceasul sa fie gasite de-o minte luminata si oferite
sufletelor triste peste care domnesc Intunericul si Ura.
Cine va fi gasitorul care va scapa de Infern sufletele nenorocite, mult-asteptatul salvator?
Va aparea el oare ? Si daca da,cand? Cat vor mai avea de indurat acesti bieti calici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu