Trecutul dispare,murise lent
Lasandu-ne prada unor rani adanci
Care macina un suflet de copil neatent,
Ce sufera la fel acum,ca atunci
Insa are momente,lugubre ce-i drept,
In care invie,dur ca un ucigas dement,
Sprijinit de timpul ce trece absent
Ca un om ce te raneste,impertinent
Amintirile sunt rani vesnic deschise,
Fisuri ce seamana cu cicatrici triste
Prin care tristetea isi face loc,pe nesimtite,
Ca un cameleon ce face slalom printre mii de flacari stinse
Si sunt dese momentele in care
Simti ca moartea iti este unica scapare,
Iti vine sa depui armele si sa fugi sa te arunci in mare
Cuprins de-o imensa disperare
Trecutul raneste cand se intoarce subit,
O eterna suferinta,un vesnic musafir nedorit
Care se infiltreaza in seiful de granit
In care,ca o comoara,sufletu-i adapostit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu