Nu era un sat,nici macar un catun,ci doar 7 case insirate fara noima de-a lungul drumului prafuit,uscat de ploi si sori.Dintre toate,ca un ciudat,numai o casa era facuta din lemn,restul fiind din piatra,aidoma unor cavouri.Si,ceea ce era si mai ciudat,era cea mai mica si mai ascunsa,pe malul raului ce izvora cu iuteala din caverna ce pazea,vajnica,intreaga vale-a cascadei.
Cascada aluneca agale pe drumul sau pavat cu stanci ciobite,parca sa-ntalneasca ceva...sau pe cineva.
In calmul serii,unduirea frunzelor,atatea cate ramasesera,aducea aminte fosnetul timid al hartiei goale,ce parea ca incepe sa lege ceva asemeni unei muzici incerte.
La lumina chioara a lampadarului,totul parea diferit,mai dulce,mai frumos,mai simplu.Asezata pe un scaunel,langa foc,o batrana uscata de timp canta la un pian cu coada melodia ce-i leganase visele,urmarind-o ca o obsesie intreaga viata.Canta ireal,facand sa rasune o intreaga vale,cantand in ritm cu timpul si cu raul privegheat de muschi ce toceau taisul aspru si aprig al stancilor.
Batu de unu,iar luna se ascunse dupa un nor ce parea ca-i orb.Incepuse,ca un facut,sa ploua.Femeia iesi din casa cu parul despletit,lung si alb,cu o simpla panza de borangic pe cap si corp,ce se uda dupa doi pasi.Zambea.
O lua spre padurea ce vuia,copacii ploconindu-se mai abitir ca sclavul in fata biciului stapanirii.Ajunse la grota si cu un simplu gest cortina de iedera ce tremura,sangeranda,frenetic,se descalci.
Grota era spatioasa,in centru fiind un cerc facut din oase in care se cioplisera torte ce ardeau,sinistru.Se puse in cerc,inchise ochii si slobozi un racnet din care se deslusea clar"Nihil sin Satan,quo amabit Deo morire!"Atunci pasarile si viata zburara de pe acele meleaguri,duse de un vant ce ponegrea ultimul curcubeu.
-Ai venit deci!Ma bucur ca n-ai uitat invoiala,suiera cocosul.
-Dar cum as putea uita,cine ar putea sa uite,ce nebun?rosti batrana cu privirea stralucitoare ca sticla unui vitraliu spart.Eu ma gandeam ca poate tu n-ai timp si pentru mine.
-Ei,asta-i!Da' se poate?Pentru cei ca tine gasesc mereu timp.Sui-te sus!rosti aratarea ce se prefacuse acum intr-un murg alb ca laptele.
Batrana urca,fericita,cu sufletul plin de emotie.Era sansa ei,ULTIMA.Trebuia sa iasa ca ea,nu era dubiu.
-Asa.Unde mergem?intreba Separatorul.
-Du-ma intai pe taramul pacii.
-Si al saraciei.Numai marii razboinici au puterea si respectul.Desi fara mine,tampitul ala ar face tocmai pe dos!
Ajunsera in zbor pe taramul Indiei celei pline de contraste.O duse sa vada acolitii sai,ce huzureau in palate,si pe cei ai fratelui sau,ce dormeau 20 intr-o camaruta sapata in pamant,ca un mormant ce-i ingropa de vii.
-Vezi ce frumos e totul?Ai mei au vieti perfecte.Tampitii care vor "sa fie bineplacuti Domnului"-ma rog,sub o alta forma-mor de vii,incet,torturati cu o maestrie demna de un tortionar adevarat!Unde mai mergem?
-Arata-mi Tara de Gheata si de Foc.Vreau sa patrund in maruntaiele ei,sa simt gheata si focul alergandu-mi prin vene.
-Nu-i problema,ajungem indata!
Batu din copita si numaidecat zarira intinderea de maci ingradita cu sarma ghimpata si ruginita,insa cu un ascutis ce se vedea de departe.Pe langa "gradina",un drum prafuit,ars de soare,serpuia timid ca o ulicioara pe lang-un palat.Era tocmai la amiaza,asa ca nu era nimeni afara.Doar un pusti zdrentaros cersea,sub un copac umbros,cantand la flaut.
-Asta e focul.Tot mai vrei sa vezi gheata?
-Acum sunt mai curioasa ca oricand.
-Daca stii ca asta vrei...uite!
Si ajunsera intr-o campie uriasa de gheata,pe care doar un fag urias strapungea sloiurile,iar din loc in loc erau nuferi ce colorau violent acea intindere alba si moarta.
-Simti ceea ce sperai?
-E incomparabil mai diferit,mai mult,mai profund decat ar putea un om spera sau intelege!
-Stiu.Vroiam doar sa te aud pe tine.Mai ai doar trei locuri,gandeste-te bine.Intre timp,cauta,scormoneste-ti sufletulsi afla ce-ti doresti de la mine.Mai sunt doar trei ore si rasare soarele,iar noi n-am incheiat inca pactul!
-Du-ma la oamenii Pumnalului de Os.Nu-ti fa probleme,va fi semnat,fara doar si poate.
-Asa sa fie.La drum!
Nu dura mult pana sa ajunga in padurea engleza.Undeva in inima padurii,o sarbatorire vrajitoreasca oculta se termina cu un dans gol,la lumina focului cei-i dezvaluia batranei invizibile toata nuditatea spectaculoasa a omenirii.
-Acum unde mergem?
-Spre nord.Vreau sa cutreier si Siberia.
-Nu-i nimic,sa mergem!
Deodata ajunsera in Siberia,intr-un lagar.Erau acolo detinuti de tot felul,prizonieri de razboi si detinuti politici.
Carcera era plina,nu aveai unde sa arunci un ac.Oamenii erau cu carnea sfartecata de bici,vlaguiti in parte de batai,in parte de hrana proasta.Nimeni nu mai stia nimic de ei,pentru familii erau morti,acestea jelindu-i in fiecare zi ce era dat sa treaca.
-Ei,ce zici?
-Doamne,e...n-am cuvinte!Eu una nu credeam ca poate exista asa ceva!
-La mine,totul este posibil,mai mult decat poate mintea voastra limitata sa conceapa.Mai ai un loc,unde mergem?
-Ultima mea dorinta e sa vad Marocul.Atat.
-Se face!Iar apoi ne intoarcem in grota,unde ma vei vedea pe mine,cel care-ti va indeplini dorintele.Gata,am si ajuns!
Afara era noapte,una cu multe stele ce priveau orasele ce dormeau in tihna.Doar prin cotloane mai dosnice niste seherezade tinere isi unduiau lasciv trupurile agile,ascunse de voaluri si matasuri,doar divulgate de sunetele lautelor si mireasma parfumului de mosc,ambrapiper si vanilie al curtezanelor.
-Cat de altfel e totul aici!Nu credeam....
-Eh,acum sper ca te-ai convins.Astia draga mea,se cheama oameni fericiti.Nu e uimitor cum rastalmaciti si complicati voi inutil tot felul de concepte simple?Ca fericirea,de exemplu.
-O,ba da!Totul pare atat de simplu pentru ei...
-Pentru ca sunt naturali,ceea ce voi...ati cam uitat.Sau n-ati stiut cu-adevarat ce e aia niciodata.Inchide ochii!
Intr-un moment,batrana se trezi in cercul sau,fata-n fata cu un aristocrat cum erau cei de la inceputul Razboiului de 1000 de ani.
-A venit vremea.Ce-ai vrea sa-ti dau?
-Da-mi gloria Crucii de Trandafiri si-a Luminatilor.
-Sigur vrei destinul lor?Stii doar care-a fost finalul,zise el zambind amarnic.
-A,nu,nici vorba!Vreau doar puterea si gloria lor,dar pentru vecie.
-Te cred,dar nu se poate.Numai eu pot avea asta,gaseste altceva.
-Bine atunci.Vreau sa imi dai puterea sa cant tot ceea ce-am simtit cat a durat calatoria,pe veci.Ce zici?
-Asa mai merge!Nemuritoare o sa fii oricum,dar de ce te temi de moarte?
-Nu ma tem,dar nici nu mi-o doresc.Toti oamenii viseaza la nemurire.
-Asa-i,dar e atat de usor de obtinut.....oameni! Uite,ia asta,taie-te la gat si picura 18 picaturi de sange pe hartia asta.
Si scoase din buzunar o hartie veche,mototolita,pe care statea scris intr-un mod de nedeslusit invoiala lor.
In acel moment,lumea incepu sa se zguduie atat de puternic,incat din toti vulcanii erupse nu lava,ci lacrimi reci si sarate.O lua de brat si plecara spre casuta ei de lemn,unde-o lasa in voie sa-si cante sufletul pe care tocmai i-l daduse.
Ii dadu un sarut,o mangaie pe frunte si-i zise suav,ca un amant izgonit de sotul tradat:
-Daca mai vrei,ma voi mai intoarce pe-aici.Pama atunci insa,ramai cu bine Alanda!
-Pentru tine va fi loc mereu.De timp nu mai vorbim.Pana la urma,iti datorez tot.
-Pff...daca eram mai slab,ma emotionam tot.Dar fiindca nu sunt,voi mai veni pe-aici.Promit.Ne vedem in curand.
Si disparu ca si cand n-ar fi fost mai material decat umbra unui vis.
Pentru ca,pana la urma,nu suntem altceva decat niste umbre ce-si canta de zor fantasmelor ode in teatrul paraginit al existentei noastre fragile si searbade.
Nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu